fără toane

Ieri am avut impresia că mă întorc în timp, undeva prin 2009, când vorbele despre criză abia dacă le auziseră câțiva români mai citiți.

Am stat aproape toată ziua în trafic împreună cu alte zeci de mașini (da, asta-i explicația pentru că n-am publicat ieri decât un post), exact ca în iernile de acum ceva timp. Vremuri nebune când blocajele din trafic îmi mâncau ore bune din viață. Dacă mă gândesc și că pe timpul ăla nu aveam net pe telefon, aproape că nu-mi pot imagina cum am rezistat. A, stai că mi-am adus aminte, pe vremea aia citeam mult în trafic. Nu ziare, dar uneori reviste și cel mai adesea cărți. Am câteva cărți pe care le-am citit exclusiv în trafic. Dar divaghez.

Am văzut ieri în lungile momente de staționare, oameni chinuiți care încercau să traverseze bulevarde fără să nu se ude sau să nu fie stropiți. Îmi aduc aminte cum într-o zi de iarnă în care nu plecam cu mașina la lucru, aveam un paltonaș crem de care eram foarte mândră și când am ieșit de la serviciu, o mașină ce mergea pe linia de tramvai chiar și prin dreptul stației ticsite de oameni, m-a stropit din cap până-n picioare de curgeau zoaiele șiroaie din paltonul meu. Și ce crem frumos avea! L-am aruncat când am ajuns acasă. Mi-a fost rușine să-l duc la curățat. Era sub orice critică. Din aceste considerente, am mereu grijă atunci când sunt la volan, de cei de pe margine. N-aș vrea să pun pe nimeni în situația mea din acea iarnă. Din păcate nu toți șoferii sunt pățiți și se mai întâmplă și accidente.

O domnișoară subțirică cu palton portocaliu și cizme cu toc, încerca să ajungă în dreptul unei treceri pentru pietoni care era pe jumătate acoperită de apă. Și se străduia fata să nu-și ude prea tare cizmele, când Opelul de AG de lângă mine a accelerat (înr-un fel îl înțeleg pe om, stăteam pe loc de vreo zece minute și dintr-o dată s-a eliberat în față), a intrat în plină baltă și-a făcut-o pe domnișoara de care vă spuneam, cum să zic, tot una cu balta. I-a ajuns apa până și-n păr sărmanei fete, care efectiv n-a mai schițat nimic.

N-am putut vedea mai mult de atât, mașinile din spate deja mă claxonau, așa că am trecut cât de ușor am putut prin baltă și mi-am văzut de drum. Până la următoarea oprire, evident. N-am putut totuși să nu mă gândesc la ea și să nu-mi amintesc de pățania mea aproape identică de acum câțiva ani. M-am resemnat apoi gândindu-mă că probabil, mai devreme sau mai târziu, vine rândul fiecăruia.