Pe lângă faptul că am aflat azi că există un taximetrist civilizat, tot azi am văzut și începutul primăverii. E drept că m-a ajutat mult și temperatura, dar ceea ce a făcut ca primăvara să-mi pară aproape au făcut-o câteva firișoare de ghiocei. Nu de la florărie, nu de prin intersecții, ci dintr-o grădiniță de pe strada mea.
Mi s-a părut așa un miracol să-i văd acolo atât de proaspeți și albi, ținând cont că acum nici două săptămâni copiii stăteau acasă din cauza nămeților. Mi-a dat așa o stare de bine chestia asta, a fost ca o certificare a faptului că natura nu ține cont de cât de ocupați suntem noi oamenii, dacă avem sau nu timp să stăm și să privim în jur, ea își vede de evoluție și primăvara este deja undeva la capătul străzii mele.
Și da, în seara asta mergem la Ioana să facem mărțișoare, în câteva zile primăvara își va intra în drepturi. Abia aștept!
Da si acum ninge. Incetisor asa, dar sper sa nu se mai depuna. Deci sa vina primavaraaaa!
@Marmotzel- am fost puțin plecată în seara asta și chiar am văzut și eu câțiva fulgi, dar nu m-am lăsat păcălită. Primăvara vine! 🙂