fără toane

Puțini dintre noi știu că numele Teatrului Național de operă și balet din Constanța (maestrului nu i-ar fi plăcut deloc titulatura asta, el a militat tot timpul pentru un teatru de balet de sine stătător) vine de la cel mai mare dansator, coregraf, profesor și om pe care l-a avut baletul românesc, și anume Oleg Danovski.

La 09 februarie 1917 se năștea în Ucraina Oleg Danovski, ce avea să devină omul care a dus baletul romanesc peste hotare, .

Venit în România la vârsta de 14 ani, fugit împreună cu o elevă a mamei sale din Ucraina, trăiesc o vreme cu pâine și apă și își găsesc adăpost prin parcul Cișmigiu. După o perioadă reușește să se angajeze la teatrul Cărăbuș și aflându-se la timpul potrivit în locul potrivit, devine prim solist acceptând provocarea de a-l înlocui pe balerinul care se îmbolnăvise. A avut o prestație remarcabilă la premieră și și-a câștigat supranumele de Sfinxul Slav.

La 17 ani devine cel mai tânăr coregraf din lume și de aici cariera lui este absolut fabuloasă.  A avut privilegiul să colaboreze cu mari artiști ai vremii precum Josephinne Backer sau Boris Kneazev – pedagog care formase și iluștrii dansatori ai Operei de la Paris. Celebrul Robert Helpmann l-a invitat să monteze la Londra Lacul lebedelor – capodopera sa fiind printre cele mai bune montări cunoscute.

Și-a format un ansamblu de 150 de balerini iar în 1949 a devenit decanul Academiei de balet. A militat pentru separarea Baletului de Operă, fără succes. În cele din urmă a solicitat pensionarea de la teatrul din București, dar a fost refuzat.

În 1978, în drum spre Varna, unde urma să jurizeze un festival internațional de balet, a făcut un popas la Constanța, unde s-a întâlnit cu directorul Teatrului de revistă “Fantasio”, Aurel Manolache, care i-a propus o colaborare. Oleg Danovski l-a convins să înființeze o secție de balet a Teatrului Fantasio: “Ansamblul de balet clasic și contemporan”, inițial constituit din tineri absolvenți ai liceelor de coregrafie din București și Cluj, primul spectacol montat fiind “Chopiniana”. Aici Oleg Danovski a montat trilogia ceaikovskiană Lacul lebedelor, “Frumoasa din pădurea adormită” și Spărgătorul de nuci. Prin legăturile sale cu impresarul german Landgraff, renumele balerinilor români a depășit pentru prima oară granițele țării, iar turneul anual în Germania al Teatrului de Balet din Constanța a ajuns o tradiție care continuă și în zilele noastre. Câteva dintre spectacolele care poartă amprenta geniului său coregrafic sunt Spărgătorul de nuci, Lacul lebedelor, “Cenușăreasa”, “Giselle”, “Rapsodia de Enescu” sau “Chopiniana”.

Ultimul său spectacol, creat cu puțin înainte de moarte, în 1996, a fost “Crăiasa zăpezilor”: deși grav bolnav, Oleg Danovski a reușit să-l monteze în doar două săptămâni. În 1990, prin hotărârea ministrului culturii, Andrei Pleșu, instituția constănțeană fondată de Oleg Danovski își câștiga în sfârșit autonomia, sub numele “Teatrul de Balet Oleg Danovski“.

După mai bine de 65 ani de carieră, maestrul se stinge din viață în 1996, lăsând în urmă sute de coregrafii de prestigiu, pe care noi românii avem datoria de a le păstra și prețui cum se cuvine.

Bineînțeles că acum îmi doresc să citesc cartea Dirijorul de lebede – Întâlniri cu un Oleg Danovski, și-am s-o fac cât de curând.