Nu v-am mai povestit nimic despre fete în ultimul timp și asta n-ar fi nimic, că poate voi puteați să trăiți liniștiți și fără asta, dar mă tem că peste ani când voi ajunge la posturile de anul asta, mă voi întreba unde au fost ele plecate în perioada asta. 😀
Așa că vreau să vă spun că tocmai au terminat o epocă de istorie, au învățat despre Roma Antică și eroii ei, după mine ce-a mai interesantă parte din istorie, atât de îndepărtată încât nu poți să nu te întrebi dacă e ceva adevărat din tot ce știm noi despre perioada respectivă. Anyway, de azi ar trebui să înceapă epoca de română, numai că, ținând cont de codul portocaliu, s-ar putea să nu se facă ore nici azi nici mâine și copiii să aibă un weekend prelungit. Nu, ei nu se plâng deloc de asta.
În rest, au crescut și parcă se lungesc pe zi ce trece. Hainele le rămân mici și ele devin din ce în ce mai pretențioase (ca să nu zic fițoase). Nu vor să se îmbrace decât cool și și-au luat liber la șifonierul meu. Din păcate pentru mine, eu n-am ce să iau deocamdată din dulapurile lor, dar și când va veni vremea…