Nu-mi vine să cred că weekendul acesta a nins și eu n-am văzut fulgii decât printr-o perdea cafenie, în graba pregătirii unei plăcinte. Nu, nu pentru mine era plăcinta, dovadă și faptul că am uitat-o în cuptor, un cuptor deștept care se oprește singur dacă cineva îl programează să facă asta. N-a avut cine.
Să revenim, nu-mi vine să cred că a trecut prima zăpadă pe lângă mine și n-am simțit-o deloc, asta dacă nu punem la socoteală ieșirea de ieri până la magazinul din colț în papucii de plastic și geaca de zile bune, ieșire care m-a prins total nepregătită, astfel încât am mers tot drumul cu ochii închiși și am ajuns acasă cu urechile roșii și cumpărăturile în sân.
Norocul meu că în dimineața asta am observat terasa albă, plină de zăpadă pufoasă. Vedeți dumneavoastră, zăpada asta pe care eu am ignorat-o, a găsit de cuviință să mă răsplătească pentru dragostea ce i-o port necondiționat și a rămas nealterată pe terasa casei noastre. E musai să fac azi un om de nea, altfel sunt sigură că anul ăsta nu mai ninge. Și-i atât de fain când ninge…oare de ce n-am fost atentă?