Ziua 15, 65.6 kg
Urmând principiul cu țara piere și baba se piaptănă, continuăm azi seria articolelor despre dispariția celor 10kg de pe corpul meu (dă Doamne să fie din zona șoldurilor toate) și observăm, nu fără a ne mira, cum cântarul buclucaș nu știe altceva decât 1kg/săptămână ceea ce mie îmi convine de minune, deocamdată.
Partea proastă este însă că ieri, adică joi, a fost una dintre zilele mele negre, o zi începută din noapte cu dureri mari de de tot de cap și o moleșeală vecină cu leșinul în restul corpului, cu senzații de vomă și crampe în stomac, care au durat cu toatele, nici mai mult nici mai puțin decât vreo 12 ore. Evident că în timpul ăsta am uitat cu totul de exerciții, mese și de gustări, abia ieri după amiază am reușit să mînanc ceva care să-mi și rămână în stomac și am continuat așa cu mici înghițituri până spre miezul nopții, așa că ieri a fost o zi pierdută.
Nu vă grăbiți să trageți concluzii, nu mi-a fost rău de la felul în care mă alimentez (din contră ar fi trebuit să-mi fie bine, acum mănânc de 5 ori/zi și nu mai mănânc aproape deloc grăsimi). Știu sigur asta pentru că nu am fost singura din casă cu simptomele descrise mai sus, soțul meu mi-a fost coleg de suferință, la fel de lovit ca mine, iar fetele au avut și ele de simptomele, dar într-o măsură infinit mai mică, cu ceva dureri de burtă și de cap. Ne gândim că ne-am simțit așa de la niște mere sau de la niște alune (pe care Sorin era hotărât ieri să le ducă la analize), astea fiind singurele alimente mâncate de toți 4. În rest cei mai bătrâni din familie n-au avut nimic, deci mâncarea gătită sau emisiile de gaze (ne-am gândit inițial că or fi de vină gazele de la centrală) au ieșit pânăla urmă din discuție.