În ciuda crizei care ne amenință de pe toate posturile tv, noi anul acesta vrem să mergem la Disneyland-ul din Paris. Fetele sunt exact la vârsta potrivită să poată trage din experiența asta toate foloasele, iar noi suntem încă suficient de tineri să ne înhămăm cu copiii la o excursie ca asta. Cu cortul, desigur, pentru că abia ne-am descoperit pasiunea pentru el. În plus, avem niște prieteni la fel de nebuni ca noi și altfel te îndemni la drum în grup. De aici a pornit totul.
Am început să facem traseul și ne-a ieșit foarte fain, cel puțin pe hârtie. Așadar, planul inițial arată cam așa, îs curioasă cum va fi la final: