fără toane

În fiecare an pe 1 Decembrie noi împodobeam bradul. Avem unul de plastic, foarte stufos și numai bun de dus în pod după sărbători și de folosit în fiecare an ca și cum ar fi primul. Făceam asta ca să ne bucurăm mai mult timp de sărbători, să intre Spiritul Crăciunului în casă mai devreme, știți voi chestii importante. Numai că anul acesta n-a fost timp de așa ceva, mai ales că am avut până de curând casa în tot felul de schimbări ce s-au lăsat cu zugrăvit, schimbat de uși și mobilă.

E, și cum stăteam eu așa vineri seara (vorba vine stăteam, sigur făceam ceva și atunci, că de stat nici acum nu stau), a sunat la poartă un om bun, o fată care a lucrat la noi în la atelier în urmă cu vreo trei-patru ani, și care acum venise să ne aducă un brad. De la Suceava.

Evident că e vorba de un brad natural, mare cât un articol de blog și stufos. Atât de mare că dacă l-am tăia în două am avea doi brazi medii și frumoși. Dar nu-l vom tăia, nici nu-l vom băga în casă. Am hotărât să-l împodobim afară, în curte. Sigur, va trebui să-l ancorăm bine, să-i găsim un suport pe măsură, să  împrumutăm o scară ca să-l putem împodobi, dar sunt sigură că la sfârșit va arăta foarte frumos.

Da, atunci îl veți vedea și voi, deocamdată suntem la stadiul de căutat suport. Sper ca atunci când vor veni colindătorii vineri, brăduțul (pot să-i spun așa, nu?) va fi pe poziție, și copiilor le va plăcea.

Nu pot totuși să închei fără să-mi pară rău că un brad așa mare și frumos a fost tăiat, doar pentru a ne bucura noi de el câteva zile. 🙁 Mă consolez cu gândul că-i luat dintr-o plantație specială pentru brazi de Crăciun, așa că dacă nu ajungea la mine, era sigur împodobit în altă casă. Mă rog, curte. 🙂