Am revenit.
Sunt încă în viață după ce de trei zile mă chinui să-mi aduc bucătaria pe linia de plutire și să mă familiarizez cu noile electrocasnice, timp în care nu las nici atelierul de izbeliste. Bașca, mă prezint la lansări de produse (despre asta vă povestesc zilele viitoare că-s niște chestii despre care merită povestit), ajut la decorarea liceului pentru bazarul ce tocnmai s-a încheiat și pregătesc împreună cu Iulia lucrușoarele pe care ea le-a vândut astăzi cu mare succes, și anume penare hand made și hăinuțe pentru flaut. Normal că nu le-am făcut nicio poză, la cât eram de pe grabă, am zis că, lasă, le fac eu niște poze acolo la bazar și gata. Numai bine că la bazar n-am avut aparatul cu mine. Nu mă certați! Să mă fi văzut în ce viteză am plecat cu trei sacoșe de lucrușoare și 6 tarte cu fructe proaspăt făcute…
Dar să revenim. Aseară, în sfârșit, am pornit și mașina de spălat vase, după care am lipit cu Iulia ultimele ornamente pe penare și pe husele de flaut, așadar, pot spune că totul era sub control. Urma ca azi la prima oră să merg cu Sonia la cumpărături si apoi, repede, repede, să ne apucăm de treabă. Ea voia să vândă doar prăjituri și nu orice prăjituri, ci tarte cu fructe. Multe tarte cu fructe, pentru că anul trecut a facut același lucru, numai că am avut doar două tarte, pe care le-am vândut în 10 minute și apoi am stat și ne-am uitat la ceilalți. Acum voia copilul să aibă ce face la bazar.
Ia ziceți, vă așteptați să se întâmple ceva și să nu ne încadrăm în program nu-i așa? Ei bine, vă înșelați amarnic. Totul a fost respectat ceas, si fix la 16,00 ieșeam, în viteză ce-i drept, pe poartă cu toate mărfurile la noi.