Hehehe, uite că a trecut Moș Nicolae și pe strada mea și tare bine mi-a părut când aseară (da, la mine a venit prima dată :D) mi-am găsit ghetele pline de cărți și dulciuri.
Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât și ghetele copiilor erau tot pline de cărți și dulciuri, iar fețele lor fericite când și-au găsit cadourile de la Moș au fost, ca de obicei, priceless. Dacă mai punem la socoteală și faptul că titlurile erau exact cele solicitate moșului aproape că nu ne-am mai încăput în piele de bucurie.
A, a primit și tati ceva, o periuță de dinți specială. Asta pentru că pe cea veche, care era la fel de specială, am folosit-o eu pe post de periuță de unghii. Nu, nu sunt mândră de asta, dar chiar aveam nevoie în momentul ăla să-mi scot ceva de sub unghie și aia mi-a fost mai la îndemână, chiar dacă fix lângă ea era și periuța mea de dinți. 😀