Pe vremea mea cozonacul era făcut cu puține ingrediente și multă trudă. Azi nu știu cu câtă trudă se mai face, dar ingredientele pe care le putem regăsi în el s-au înmulțit și asta nu-i neapărat bine.
În seara asta am fost pe la Auchan să luam câte ceva pentru Moș Nicolae așa pe ultima sută de metri și cum Sorin e mare amator de dulciuri n-a ratat ocazia de a-și lua un cozonac pe care să-l mănânce cu smântână și gem. Ce zice el, hai să luăm din ăsta făcut aici la ei în atelier că-i proaspăt și bun. Eu care nu mănânc cozonac decât cine știe în ce circumstanțe zic: luăm, cu siguranța omului care știe că nu va pune gura pe așa ceva.
Bineînțeles că niciunul dintre noi nu citește vreodată eticheta, numai că de data asta cozonacul era așa galben și frumos încât am crezut că a fost colorat cu șofran, și de curiozitate am luat ambalajul să citesc eticheta. Asta se întâmpla evident la noi acasă în bucătărie, după ce soțul mâncase aproape mai mult de jumătate din cozonac. Nu vreți să știți: crustacee, pește, morcov, țelină, muștar, și astea sunt doar câteva cele peste 40 de ingreiente pe care le conține sărmanul cozonac.