Iubesc România cu tot cu români. Așa cum caprioarele iubesc codrul cu tot cu animalele sălbatice care le pândesc pe după copaci.
Se poate mai bine de-atât, dar asta nu-i valabil doar pentru România ci pentru întreaga lume. Iubesc Romania așa cum fiecare om își iubește căminul. Uneori mergem în vizită la alții mai bogați și mai liniștiți ca noi, dar când venim acasă, chiar dacă nu merge centrala, ne tolănim pe canapeaua noastra și spunem că nicăieri nu-i mai bine ca acasă.
Îmi vine uneori să plec de aici unde-oi vedea cu ochii în lumea asta largă, dar sunt sigură că aș tânji după întoarcerea acasă, după strada mea asfaltată de două ori pe an, după magazinul din colț cu prețuri de cinci stele și servicii de două, după prietenii mei pe care-i văd odată la 3 luni, dar îi văd, după pisica mea pierdută deja undeva pe străzile din jur, dar pe care o simt încă aproape pentru că știu că-i pe-aici.