Aseară le-am luat pe fete de la școală și ca de obicei, pe drumul spre casă le-am întrebat ce-au făcut la ore și ce teme au. Mi-au spus că la geografie au tema despre Europa, că la tehnologie nu știu ce lucrare au început, că Sonia a spălat instrumentele de lucru, chestii din astea, până în momentul în care Iulia, a scos un sunet de parcă și-ar fi amintit ceva foarte important și mi-a spus:
-Mami, azi doamna de muzică m-a lăudat în fața clasei.
Ce să zic, eram toată o emoție, mai ales fiindcă știu că ele sunt în urmă față de restul clasei la muzică, au abia un an de studiu, față de cinci ani cât au restul copiilor. Deja îmi imaginam cum i-a spus doamna profesoară copilului că a făcut progrese, că s-a străduit, că-i mândră de ea….
Și totuși o întreb cum i-a zis doamna, mai exact. Iulia lasă capul în pământ și nu zice nimic. Ghinionul ei a fost că a sărit Sonia cu gura:
– Da mami, ce să zic, i-a spus: bravo Iulia, în sfârșit ai și tu toate partiturile la tine!
Până la urmă n-a fost chiar așa, i-a mai spus și altele, de bine de data asta, important e că Iulia a reținut esențialul, adică mult așteptatul BRAVO. 😀
copilele tale sunt minunate:)
@maria- da, stiu, dar minunate pot fi si in sensul bun si in sensul rau. 😀
[…] distrat când am citit cum văd copiii laudele, până la urmă totul e să extragi latura pozitivă, […]