Nu știu dacă tu mă auzi, dar m-aș bucura foarte tare s-o faci și dacă se poate să-mi dai un semn că m-ai înțeles.
Fată dragă, Românie, îmi fac griji pentru tine de ani buni, dar acum cred că te pierd, și-mi pare tară rău, pentru că, vezi tu, suntem câțiva aici care știm că tu nu asta ți-ai dorit atunci când ne-ai trimis pe străzi să ne facem dreptate, nu asta ai așteptat pentru oamenii tăi care într-un timp, foarte îndepărtat ce-i drept, spuneau cu mândrie că sunt români.
Știu, ai și tu uscături, dar ce te faci când uscăturile astea au împânzit parlamentul, guvernul și președenția, iar rămurelele lor uscate sunt peste tot, încât eu una nu mai văd pădurea? Ce te faci când soarta ta nu mai e în mâinile poporului, care ar vota săracul, dar nu are pe cine. Ce te faci când la TV primarul Constanței (îmi scapă numele, ceva legumă) apare înconjurat de multe femei cu sânii goi și afli că asta nu s-a întâmplat la el în dormitor (privat adică, unde omul poate face ce vrea, dupa părerea mea), ci într-un studio foto, pozele urmând să apară într-o publicație de mare succes internațional, și anume Playboy.
