Sunt o zgârcită

Nu-s în stare să-mi iau o rochie. O rochie mai cu pretenții vreau să spun, că de cârpe mi-e șifonierul plin. 🙁

De câte ori trebuie să merg la un eveniment mai important îmi pun în cap treaba asta: gata, acum e momentul să-mi iau o rochiță frumoasă, clasică dar foarte elegantă,  pe care s-o pot folosi și cu alte ocazii. V-am zis că-s zgârcită da? Bine că se aplică asta doar când e vorba de mine.

Ce să zic, am fost la vreo câteva evenimente din astea, dar de fiecare dată am ocolit cumpărarea acelei minunate rochii la care visez și pe care, culmea, aseară am și găsit-o. E finuță, elegantă, se potrivește cu evenimentul, cu pantofii. Ba chiar și cu silueta mea se potrivește.

De fiecare dată, ba o prietenă mi-a dat o rochie foarte frumoasă pe care n-am putut-o refuza, ba mi-am făcut o rochie în atelier la mine, ba am fost la magazinul unei prietene cu gândul să-mi cumpăr una și cand aceasta (prietena) mi-a spus că mi-o face cadou, n-am mai îndrăznit s-o aleg pe cea mai frumoasa, și tot asa , am ajuns azi în ajun de eveniment fără rochie. Bine măcar că mi-am luat vopsea de păr. 😀

Dar, și acum vine pasul cel mai important, am vorbit cu vânzătoarea din magazinul unde am găsit aseară rochița visurilor mele, și mi-a pus-o deoparte până azi. A zis că poate noaptea e un sfetnic bun și mă voi duce azi s-o cumpăr. Eu încă nu știu cum să procedez, mă gândesc tot la gaura pe care am s-o fac în buget. Ah, dacă aș primi azi niște bănuți neașteptați…

(Visited 121 times, 1 visits today)
dojo

Io nu am rochii, ca nu mai merg la evenimente de genul asta de cel putin 5 ani. Dar, daca stii ca ai de aparut la chestii din astea, nu vad de ce sa nu iti iei o rochie ‘de gala’. Pentru mine e inutila, ca nu mai is nunti si botezuri de care sa fiu interesata, dar in cazul tau se pare ca evenimentele mai speciale nu-s chiar unul la 5 ani. Asa ca, fuga dupa rochie 😀

Stefania

Cumpar-o fara sa stai pe ganduri. Este perfecta pentru nunta de maine.
Imi place banda neagra de la miloc. O poti purta cu sandale negre. Si imi mai plac pluirile de la burta.

Marmotzel

Ahh, daca e vorba de rochia din poza, atunci ce mai stai ? Stiu ca te gandesti ca faci o gaura mare in buget, ca dupa aia o sa te simti vinovata, dar la cat muncesti , meriti o rochie frumoasa. NU te mai zgarci cu tine. Eu mereu m-am neglijat din punctul asta de vedere si am ajuns la concluzia ca din cand in cand ma pot rasfata 🙂

Gabriel

Cred ca trebuie sa ne acordam unele placeri din cand in cand. Poate suna materialist, dar sa ne cumparam lucrurile pe care ni le dorim, ne face sa ne simtim mai bine. Oricat de neplacut ar suna, cumparatul este viciul pe care il avem cu totii. Totusi, nu cred ca o faci atat de des si cate un mic capiciu, ar trebui sa iti acorzi, ocazional.

MMA

Ce faci tu cind esti suparata sau ai depresii? Eu cumpar haine. Chiar ieri am cumparat online 4 rochii si o pereche de sandale, pe care le-am livrat si la sot la servici…..Am boala asta si asa imi trece supararea sau depresia ca am ajuns sa am in dulap si rochii de ocazii si rochii de toata ziua cu etichete, care nu le-am imbracat niciodata…Imi pare rau ca nu esti aici ca iti dadeam una. Apropos tu ce marime esti la haine?

patratel

Dacă este rochia din poză, felicitări pentru alegere. Mă bucur că ți-ai luat-o, oricît de cumpătată (zgîrcită – zici tu!) ai fi … meriți! Și eu trec printr-o criză majoră, dar o nebunie mică-mică (cu efecte maaari) ne permitem, din cînd în cînd

viatanomada

superbaaaa,felicitari ca ai reusit sa mai inmoi putin zgarcenia
eu nu am reusit sa-mi iau cizmele pe care mi
le-a pastrat vanzatoarea(reduse cu 75%………) deci sunt mama zgarcitelor

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.