Pe la sfârșitul clasei a V-a m-am îndragostit cum numai o fetiță cu ochii de azur o poate face, de un băiat, să-i spunem V, ce semăna extrem de tare cu unul dintre membrii unei trupe în voga la acea vreme, cu care aveam un mare poster la mine-n cameră. V învăța la altă clasa. Tot a V-a. Nu conta că aproape toate fetele de vârsta mea erau îndrăgostite de el, mie îmi plăcea și gata.
De dragostea asta a mea știam eu, încă vreo două prietene și colegul meu de bancă, un băiat de două ori mai frumos (o spune mintea mea de-acum) față de donjuanul de la B. Din nefericire pentru mine colegul meu era prieten cu cel căruia îi declarasem de nenumărate ori în gândurile mele, în nopțile răcoroase de iarnă dintr-un apartament cu calorifere reci, dragostea mea veșnică. Doamne, cum putem gândi…
Era prieten, spuneam, și cum colegul era la rândul lui îndrăgostit de ochii ei de azur, a vrut să știe dacă rivalului îi e pe plac fata. Și l-a întrebat direct cum nu cred că mai știu s-o facă puștii de azi: Bă, lu Nina îi place de tine, ție îți place de ea? Bine, eu n-am fost de față când s-a întâmplat asta, dar aș putea băga mâna în foc că ăstea au fost cuvintele.
Evident că ăla n-a dat pe spate și n-a spus cum visam eu: Vai, dar eu am iubit-o primul, e fata visurilor mele, abia aștept să-i spun și ei lucrurile astea..bla, bla, bla, ci a fost cât se poate de sincer: Care Nina?
Că omul a fost sincer o spune iarăși mintea mea de-acum că pe atunci eram convinsă că se preface și că în taină mă iubește de numa.
Anyway , colegul a venit în clasă și în timpul orei de rusă, mi-a băgat mortu-n casă: Îți place degeaba de V, el nici nu te cunoaște. Dacă n-ar fi fost oră cred că l-aș fi omorât pe mesagerul nesolicitat. Cum să nu mă cunoască când eu credeam că dintre toate fetele care defilau prin fața ușii clasei lui, el a pus ochii pe mine? Cum să nu mă cunoască când eram sigură că m-a privit cum n-a mai privit niciodată pe nimeni și odată îmi aduceam clar aminte că mi-a zâmbit, e drept cînd eu m-am împiedicat la intrarea în școală, dar nu contează, a făcut-o.
Bun, m-am resemnat, am plâns vreo doua zile, dar ăsta, colegul de bancă, să-i zicem A, ca să nu mai explic de fiecare dată cine e, suferea și el alături de mine, așa că într-o zi mi-a propus să-mi facă cunoștință cu V. M-am gîndit dacă e înțelept să accept una ca asta, și după vreo câteva zile de ezitări dragostea a învins, în sensul că am zis fie ce-o fi, trebuie să mă cunoască și oficial.
La ora la care clopoțelul suna pentru pauza mare, eu cu A mă întâlnesc cu V, și A ne face cunoștință în stilu-i inconfundabil: Ea e Nina care te iubește, apoi către mine: El e V care nu te cunoaște.
M-am înroșit până în unghiile de la picioare și mi-a venit s-o iau la fugă, bine, după ce l-aș fi snopit în bătaie pe A, dar n-am făcut nimic, am rămas acolo cu privirea tâmpă țintind freza modernă a băiatului care avea așa un aer de macho man de nu vă închipuiți. Gândurile-mi erau departe, nu mai vedeam nimic din ce se întâmpla în jur, dar cu toate astea am auzit vocea lui spunând, în loc de please to meet you sau orice se zice în cazurile astea, atât: A, o știu, nu-mi place de ea.
Măi, mai mare umilire ca în ziua aia nu am mai trăit de atunci, dar dragostea pentru băiatul cu pricina s-a prefăcut în praf, nu brusc cum ați fi tentați să credeți, dar nici ani n-a durat. A ajutat mult și-o colegă de-a lui care mi-a spus că-i mediocru, acolo la limita corigențelor, iar eu pe proști nu i-am putut nicicând iubi, oricât ar fi fost ei de șarmanți.
Când l-am revăzut pe băiat peste ani, am înțeles că A mi-a făcut atunci un bine, tipul era doar o idee mai înalt decât băieții de clasa a V-a, chel și cu fața buhăită de la băutură. M-a salutat, dar eu nu l-am recunoscut. Am aflat abia apoi de la prietena cu care eram că tocmai am trecut pe lângă o fostă dragoste din generală. Bleah! Vedeți voi, pe mine nu trebuie să mă supere nimeni,că cine știe, poate păți ca V.
Glumesc, mi-am amintit de episodul ăsta umilitor și pe care îl credeam închis într-un ungher de suflet, pentru că zilele astea am înțeles că fetele mele au vârsta mea de-atunci și chiar dacă mie pe vremea aia nici nu-mi trecea prin cap să-i spun mamei despre iubirile mele, mă gândesc că ele vor vorbi cu mine despre asta. Că trăim alte vremuri, nu?
Imi aduc si eu aminte de primul “V”. Eram tot in a 5-a. Eu la A si el la C. Il mai intalnesc si acum. E inalt si frumos. Are doi baietei la fel de frumosi ca el. Insa nu stie nici acum cat de indragostita am fost de el…..copilarii…ai dreptate, nu credeam sa le mai scot vreodata de la cutie….
@Frintz- tu esti un om bun care nu-si trasforma printul din cpilarie in broscoiul zilelor noastre. 🙂
Aia mă-ntreb şi eu mereu: ne-or spune sau nu ne-or spune? Că tot mamă de fete mi-s şi eu… Drept e că mai am ceva vreme până la vârsta aceea a lor, însă 1. timpul zboară rapid, şi 2. deja se joacă cu afirmaţii gen “mie îmi place de cutare”, sau “îl iubesc pe cutare”, şi chiar “eu vreau să mă mărit cu cutărică”, unde cutare sau cutărică sunt fie rude, fie colegi de grădi.
@Anca- da, da, spun ele acum, dar stai sa vezi mai incolo. O parte din mine parca n-ar vrea totusi sa afle toate framantarile si iubirile lor secrete, dar o parte e asa curioasa ca aproape le-as intreba.
Vai ce faina amintire si ce fain ai povestit-o. ;)) Da’ ne spui si noua de iubirile fetelor tale? 😀
Nepotica de 11 ani a prietenului meu face ravagii la scoala (e tot clasa 5-a) 🙂 Se intampla niste iubiri si niste despartiri pe acolo de zici ca-i telenovela :)) Azi ii place de unu, maine de altul … Sa vezi ce SMS-uri primea chiar din clasa a 4a! Ea ne mai povesteste (mie si lui unchi’su) ce se mai intampla pe la scoala si noi ii spunem maica-sii :))
Oricum, am remarcat ca pustii din ziua de azi sunt mult mai destupati la minte ca noi si cred ca si mai vorbareti. Eu zic ca in curand o sa ai si tu parte de confesiuni de la fetele tale despre vreun Razvan sau vreun Andrei 🙂
@Tomata cu scufita- nu va spun, nici vorba. :))
@Ciupercutza- abia astept sa aflu amanunte din gura lor. Stiu deja ceva de Iulia, dar din alte surse. Gata nu mai spun nimic. 🙂
Oricum a ramas acolo, parca in alte lume. Nu cred sa mai avem ceva in comun, decat amintirile clasei a 5-a. Pentru ca oricum din a 6-a m-am mutat la alta scoala.
Mie mi-a fost teama mereu sa vorbesc cu mama. Daca ar fi sa am vreodata o fata nu as vrea sa se repete povestea….. Desi nu stiu de ce, sunt atat de multe asemanari intre fiice si mame…. Uneori, drumul in viata parca e tras la indigo….
@Frintz- pare tras la indigo pentru ca mamele sunt pentru fetite primul model pe care-l au. Majoritatea vor sa fie ca mama lor, de exemplu eu nu-mi doream sa fac ce face ea cand voi fi fost mare (la meserie ma refer), in schimb imi doream tare mult sa am fata fara niciun rid la 37 ani, asa cum o avea ea. N-a fost sa fie. 🙂
Draga mea, eu am fost un fel de “V” in liceu si mi-a parut rau caand am aflat;dupa terminarea liceului m-am intalnit cu fosta profesoara de franceza care m-a intrebat de ce nu am invitat-o la nunta………am ramas cu gura cascata si am cerut lamuriri. Mi-a spus tare dulce “da’ tu esti proasta,X, colegul tau de banca era asa indragostit de tine incat am crezut ca nu mai asteptati sfarsitul anului scolar si va casatoriti”. pentru mine a fost un soc, habar nu aveam ca tipul are asa sentimente, pentru mine era doar colegul de banca,adevarat frumosul liceului,pe mine nu ma impresionase atat dfe tare si nici el nu a avut curajul sa-mi spuna. Asta e, pierderea mea,a ramas la fel de frumos,off!
@viatanomada- da fata, astia care iubesc sincer raman frumosi. 🙂 Emotionanta poveste, dar totusi el a fost un pampalau, cum sa nu-ti spuna?
Vai de mine si de mine, prin ce dramolete am trecut prin generala si liceu – cel putin primii doi ani. M-am indragostit de vreo 3 indivizi (astia au fost mai marcanti, ca altfel prin fiecare tabara ramaneam cu cate un zeu despre care de fapt nici nu mai stiam cum arata dupa o saptamana) si am fost profund nefericita – primul era mai mare cu 4 ani si se uita la noi (eu si colega de banca, admiratoarele) ca niste descreierate mici care-l urmaresc peste tot, ceea ce de altfel si eram, al doilea era deja ,,luat”, iar ,,iubita” lui era tinta mea preferata de voodoo, desi ea nici macar nu stia ca exist :))), iar cu cel de-al treilea a fost foaaaarte grav. Mi s-a pus pata, am facut o pasiune, un an de zile mi-am clocit amorul timp in care el a aflat, tot de la un fel de A si a avut cam aceeasi reactie ca V, doar ca nu in fata mea, iar dupa un an de zile s-a combinat cu colega de banca, cea cu care il urmaream pe primul… Si atunci a fost drama secolului. Tin minte ca aveam o prietena la alta clasa care se ocupa de radioul liceului si mi-a dedicat in pauza ,,no woman no cry” – mesajul piesei nu e pentru o femeie care sufera ci viceversa, dar noi pe vremea aia interpretam lucrurile asa cum voiam :).
@Andrada- Ce vremuri si ce aventuri frumoase!:)
Mai exista femei sau tara normala?! Vreau sa traiesc acolo!
@Viorel- femei normale da, tari normale, mi-e teama ca n-o sa gasim prea repede. Un lucru e cert, a noastra nu-i normala deloc. 🙁
A mea cea mare face 7 ani peste cateva luni. Cu atata non-salanta mi-a spus ca e indragostita, vorbeste atat de firesc despre iubitul ei de ma crucesc. Eu nici la 15 ani n-as fi vorbit din astea cu maica-mea. In mintea ei, a fi indragostit nu e o rusine. Pe vremea cand eram copil, era maaare rusine. Si prilej de misto pt altii daca iti aflau sentimentele. Daca se afla ca lui X ii place de Y, X era subiectul tuturor rasetelor si apropo-urilor.
[…] mai devreme sau mai târziu. Bine, s-a întâmplat să fie și prea târziu, așa cum a fost cazul băiatului care-mi plăcea în clasa a V-a, însă contează doar că s-a […]