Abia aștept

De câtea zile nu prea-mi mai vine să mă apropii de calculatorul meu vechi. Nu că m-ar fi supărat cu ceva, dar știți cum se întâmplă, parcă nu-ți mai vine să îmbraci paltonul vechi atunci când știi că cel nou e deja pe drum spre tine. Și asta se întâmplă zilele astea cu computerul meu vechi. E pe cale de a fi înlocuit.

Nu, nu-mi pare rău că-l schimb, voi știți de câte ori m-am plâns eu pe aici că îmi doresc un laptop nou, care să fie numai și numai al meu, cu care să împart și bucurii și necazuri și de pe care să scriu texte frumoase, care să-mi placă în primul rând mie și apoi, după publicare, să fie apreciate și de voi. Știți de când n-am mai scris un text de care să fiu mulțumită? Hmm…cam de multișor. Unul dintre ele poate fi ăsta, dar a fost scris, așa, mai profi, nu mi-am lăsat eu să zburde gândurile așa cum aș fi vrut.

Dar sunt sigură că odată deschis laptopul nou, mă voi purta cu el așa cum o făceam cu caietele noi de școală, în care scriam frumos de tot, cel puțin primele zece pagini. 🙂 Apoi voiam un stilou nou ca să pot scrie frumos și restul caietului.

A, și abia aștept să mi-l personalizez. Să-l fac al meu pe veci sau, mă rog, până se va curăța personalizarea. Sunt ca un copil din ăla mic care-și așteaptă jucăria, dar nu las să se vadă asta. Adică, vă spun vouă aici, dar eu în timpul z
ilei încerc să nici nu mă gândesc la asta, să treacă timpul mai repede și să-l primesc odată.

Da, mi-a fost promis de ziua mea (dacă mă gândesc bine cred că au trecut vreo câțiva ani de când s-a întâmplat asta) iar anul ăsta a venit timpul să-l am, poate chiar un pic înainte de ziua cu pricina. După aproape patru ani de blogăreală, timp în care m-am chinuit cu doua desktop-uri vechi și un laptop micuț, pe care le împărțeam cu toată lumea din casă, poate că a venit timpul să fac o schimbare și să am și eu computerul meu.  Poate vine chiar azi, cine știe?

Și să vedeți voi apoi ce chef de scris o să-mi vină. Chef mă, nu glumă!

 

(Visited 26 times, 1 visits today)
Frintz

Eu nu am trecut prin aceasta etapa a asteptarii. L-am primit cadou atunci cand ma asteptam mai putin. Stiu, am fost norocoasa. Insa bucuria de a avea un computer nou, numai al tau, e nemasurata.

nina

@Frintz- clar esti o norocoasa, dar sa stii ca mie imi plac si perioadele astea de asteptare in care orice s-ar intampla nu ma supar prea tare pentru ca stiu ca urmeaza o bucurie mare. 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.