Nu, nu mi-e lene să scriu, nici nu-i început de weekend şi eu nici n-am foarte mult de lucru. Nici vorbă. Ca să vă dovedesc că vorbesc serios vă arăt tot ce-am scris săptămana asta prin alte locuri, poate vă interesează ceva. Ia să vedem:
- o experienţă trăită altfel de fiecare dată, atunci când mă întâlnesc cu zgomotul din curtea şcolii, aici;
- o prajitură, cu poze şi explicaţii pe care o fac într-o viteză de numa, aici;
- un îndemn de a-i învăţa pe copii să salute încă de mici, aici.
Sper că măcar unul dintre link-uri va fi pe placul vostru! 🙂
(Visited 60 times, 1 visits today)
unii parinti se mai preocupa de formule d-astea. fetita de 3,5 ani a prietenei mele saluta cand intalneste un cunoscut si in majoritatea cazurilor isi aduce aminte sa multumeasca cand e cazul. cand nu-si aminteste ea, ii aminteste maica-sa. 🙂
din propria copilarie, aveam vreo 4-5 ani cand maica-mea mi-a zis ca pe domni ii salut cu “buna ziua/seara/dimineata” nu cu “sarut mana”. si nu trebuie sa salut chiar toate persoanele pe care le intalnesc, cunoscutii sunt suficient. 🙂 astea au fost ultimele lectii. primele nu-mi amintesc cand au inceput.
@ady- da, sunt convinsa ca sunt si parinti care se ocupa de asta, dar sunt si multi care zic: e, lasa, invata ei pana se fac mari. Uneori au dreptate, alteori nu. Eu stiu si oameni in toata firea care nu saluta. 🙁
foarte simpatic linkul… mi-a adus aminte de scoala unde am invatat in clasele primare 🙂