Zilele astea nu-s în apele mele sau nu-s în toane bune, mai bine zis. N-am niciun motiv care să justifice asta, ba din contră, îs mulțumită ca fetele au reînceput școala, că dulceața de prune amestecată cu miez de nucă a ieșit delicioasă (știți că miezul de nucă e 75 lei/kg? Eu n-am știut. 😀 ), că avem de lucru în atelier să ne punem și-n cap. De sănătoși suntem sănătoși cu toții, afara-i cald și frumos încă, și cu toate astea, am o stare foarte nasoală. Ba încă nici n-am chef de scris.
De exemplu zilele trecute am rămas închiși în Auchan cu tot cu cumpărăturile plătite. Da. S-au închis toate ușile și am rămas besmetici pe acolo până când un muncitor de pe la aerisiri, cred, a venit și ne-a dus prin niște catacombe care în final ne-au scos în parcare. Vă dați seama ce poveste aș fi putut scoate din asta… N-am avut chef s-o scriu.
Apoi am avut cearta cu Vodafone, am încercat să le luam fetelor două telefoane noi. V-am spus că la concursul de matematica pe clasă Sonia a ieșit pe primul loc și Iulia pe pe cel de-al treilea? Nu, nu pentru asta le luam telefoane, ci pentru că se vor duce des la școală pe jos (adică cu autobuzul și tramvaiul) și aș vrea să știu de ele în fiecare clipă. 😀 Vă spuneam că am vrut să le luăm telefoane (ceva în jur de 400 lei la liber) și care cu abonementele pe care le alesesem (ceva de 50 lei cu internet cu tot) erau 60 lei/bucata. A făcut flăcăul ăla de la Vodafone contractele și când să vină aprobarea ne comunica ca ni se solicită o garanție de 500 lei/telefon. Alo, Vodafone, ceva nu se pupă, păi nu mai bine îmi iau eu telefonul fără niciun abonament și văd eu apoi ce abonamente le iau și de la ce operator? Mă rog, nu intru în detalii, oamenii probabil au ei niște criterii după care cer garanțiile astea, noi de exemplu, mai avem încă două abonamente la ei, și niște garanții neridicate pe acolo (bine, azi am făcut cerere să ne restituie tot), probabil din cauza asta au zis că merge asta cu cerutul banilor. N-a mers. Am zis pas și-am plecat. Prea târziu, eram deja închiși în Auchan. 😀
Lucrăm zilele astea la niște șepci din cele cu urechi care se poartă în deșert. Nu vi le pot arăta că-s personalizate pentru client și nu-i ok să le postez aici, dar legat de asta cu șepcile și procesul lor de fabricație aș vrea să vă zic vreo două vorbe ca să nu aveți impresia că se fac numaidecât.
Da, se apropie cu pași rapizi și zgomotoși începutul unui nou an școlar. Fetele sunt într-a sasea și tare mi-e frică că s-au cam domnișorit în vara asta. Vor să-și lase unghiile lungi, dar n-au grijă să și le țină îngrijite, vor să meargă cu pantofi cu toc, dar se împiedică în șlapi, vor să-mi poarte bluzele și rochiile, dar nu-i corect, pentru că eu încă nu încap în hainele lor. 😀 Simt cum ceva se schimbă iremediabil și nu știu dacă asta-i de bine sau de rău.