fără toane

Nici nu știu cum să încep postul ăsta. Aș putea să nu-l scriu și să păstrez doar pentru mine o experiență și amintirea unor momente intense, frumoase și nemuritoate. Sau aș putea să-l scriu să vă spun și vouă despre ce-i vorba, dar dacă n-ai fost acolo, nu vei înțelege pe deplin niciodată.

E dimineață. Ne întâlnim și facem cunoștință. Îmi dau seama ca am uitat în frigider bucata de ghiudem de la Doinash. 🙁 Suntem un grup de 8 adulți ( eu, Sabina, Marius cu Adriana, Andrada cu Vlad, Alexandra și nu în cele din urma cealaltă Adriana) și 6 copii, dornici de a face din țara asta un un loc mai frumos, mai curat și, cel mai important, cu niște oameni mai civilizați. Sunt convinsă că cei care citesc aici știu ce-i acela un om civilizat, dar chiar si oameilor de acest fel li se întâmplă să-și termine țigara și și să nu aibă unde s-o arunce. Și-atunci ce faci? Dacă aș fi fumător nici nu mi-aș aprinde țigara pe stradă, cu atat mai puțin în locuri unde n-am unde arunca chiștocul. Dar ce știu eu, n-am fumat niciodată…

Să revenim, am format grupul, am făcut înregistrarea și-am plecat spre mormanul pe care cu mare greutate, intervenții și  rugăciuni ni l-am alocat. Se vede treaba că n-a fost să fie, la locul cu pricina erau deja puzderie de oameni veniți cu autobuze și șefi 😀 să curețe pădurea.  Noi eram oarecum în plus așa că am zis să curățăm drumul de la șoseaua principala până la pădure. Numai că înainte de intrarea în pădure ne aștepta o surpriză… Am găsit în spatele șanțului de pe marginea șoselei la adăpostul vegetației crescută pe marginea șantului, puzderie de gunoi. Gunoi cât muntele, gunoi în delulețe, gunoi sub pomi, gunoi, gunoi, gunoi. Am tras concluzia că acolo fusese o groapă de gunoi a satului din apropiere și-am început să curățăm. Se vedea că nu erau aduse de curând, mizeriile alea erau bine infipte in pământ. Și-am strâns, și-am strâns până n-am mai putut și atunci ne-am dat seama că avem nevoie de lopată și de greblă. Andrada și sotul ei au plecat în trombă să cumpere greblă și lopată. S-au întors rapid cu uneltele și ne-am continuat munca. Voluntară.  A, și-au făcut treaba și copiii. Campioni au fost băieții dar nici nu mă așteptam să fie altfel. Daca n-ar fi plecat un câine vagabond din zonă cu casoleta noastră cu plăcintă, ar fi fost o zi excelentă. 😀

Hai să vă arăt poze și să vă spun impresiile Soniei din seara respectivă de dinainte de culcare:

Copilul Sonia: Mami, știi, în afară de faptul că am făcut curățenie și am lăsat drumul și pădurea curate, cel mai important lucru e că am făcut niște oameni fericiți?  

Eu: Ce oameni? La cine te referi?

Copilul Sonia: La noi. 🙂

Și da, despre Let’s Do It Romania am vorbit.