Sunt un șofer, mai bine zis o șoferiță cu mulți ani de experință (dacă vă întreabă cineva, spuneți 20), nu-s cea mai rabdătoare dintre ele, mă enervez ușor în trafic, uneori înjur în gând ca la ușa cortului, alteori merg atât de pedant și cu toate astea, după atâția ani îmi place în continuare să conduc. În general, și nu neapărat mașini. 😀
Mă aflam ieri în plină intersecție când observ un scuterist cu cască (emoticon cu ochii bulbucați) care se încadrează regulamentar (emoticon care leșină) și face stânga la fel ca mine. Pentru că eu rămăsem cu ochii la scuter, domnul care-l conducea a trecut înaintea mea și a mers frumos după o mașină care-i era înainte până la urmatoarea intersecție. Eu cu ochii la el, plină de admirație. Avea nenea ăsta la scuter în spate un beculeț care clipocea și arăta celorlalți participanți la trafic că omul și mașina (mă rog, scuterul) vor să facă stânga. Semnaliza, adicătelea. Uau! Incredibil.
Vă jur că n-am mai văzut în viața mea un scuter semnalizând și din cauza asta eu am crezut că nici nu pot semnaliza decât așa, ca bicicliștii, cu mâna. Aproape că-i compătimeam pe acești kamicaze ai șoselelor. Dar nu, ei pot semnaliza și de ieri am și dovada. Bine, omul nostru cred că era începător pentru că prea s-a comportat civilizat. A, nici nu mai contează că a uitat semnalizarea pornită până la următoarea intersecție. Noroc că acolo nu avea cum să facă stânga, ar fi intrat cu bună știință într-un gard.