Month: September 2011

E din nou vineri

A mai trecut o săptămână. Nu știu dacă mă credeți, dar practic nu știu cum a zburat timpul. M-am trezit în fiecare dimineață foarte devreme, am petrecut 80% din timp în atelier (avem niște comenzi ciudate, frumoase, grele, complicate și urgente 😀 ).  Dacă mai pun la socoteală și faptul că ieri m-am simțit foarte, foarte rău, îmi dau seama că n-a fost asta cea mai bună săptămână din viața mea. 🙁

Abia astept weekendul ăsta să mă liniștesc. Să încerc să-mi pun gândurile și treburile în ordine, să mă bucur de ziua de duminică așa cum ar trebui, deși fetele m-au anunțat că vor să-si petreacă ziua de naștere cu niște prieteni (de vârsta lor) la bauling și apoi în parc. Am rămas un pic blocată când am aflat ce-au pus la cale, dar încerc să mă adaptez la situație. 😀

Și azi va fi tot o zi plină în atelier, facem niște chestii care trebuie să plece pe seară cu un transport special către câteva țări din Europa. Ne vom strădui ca străinii la care ajung produsele să poată spune: Hmm..these are made ​​in romania, very nice!

Continue reading E din nou vineri

Scuterele pot semnaliza!!!

Sunt un șofer, mai bine zis o șoferiță cu mulți ani de experință (dacă vă întreabă cineva, spuneți 20), nu-s cea mai rabdătoare dintre ele, mă enervez ușor în trafic, uneori înjur în gând ca la ușa cortului, alteori merg atât de pedant și cu toate astea, după atâția ani îmi place în continuare să conduc. În general, și nu neapărat mașini. 😀

Mă aflam ieri în plină intersecție când observ un scuterist cu cască (emoticon cu ochii bulbucați) care se încadrează regulamentar (emoticon care leșină) și face stânga la fel ca mine. Pentru că eu rămăsem cu ochii la scuter, domnul care-l conducea a trecut înaintea mea și a mers frumos după o mașină care-i era înainte până la urmatoarea intersecție.  Eu cu ochii la el, plină de admirație. Avea nenea ăsta la scuter în spate un beculeț care clipocea și arăta celorlalți participanți la trafic că omul și mașina (mă rog, scuterul) vor să facă stânga. Semnaliza, adicătelea. Uau! Incredibil.

Vă jur că n-am mai văzut în viața mea un scuter semnalizând și din cauza asta eu am crezut că nici nu pot semnaliza decât așa, ca bicicliștii, cu mâna. Aproape că-i compătimeam pe acești kamicaze ai șoselelor. Dar nu, ei pot semnaliza și de ieri am și dovada. Bine, omul nostru cred că era începător pentru că prea s-a comportat civilizat. A, nici nu mai contează că a uitat semnalizarea pornită până la următoarea intersecție. Noroc că acolo nu avea cum să facă stânga, ar fi intrat cu bună știință într-un gard.

Continue reading Scuterele pot semnaliza!!!

Echipa 1390 raportează

Nici nu știu cum să încep postul ăsta. Aș putea să nu-l scriu și să păstrez doar pentru mine o experiență și amintirea unor momente intense, frumoase și nemuritoate. Sau aș putea să-l scriu să vă spun și vouă despre ce-i vorba, dar dacă n-ai fost acolo, nu vei înțelege pe deplin niciodată.

E dimineață. Ne întâlnim și facem cunoștință. Îmi dau seama ca am uitat în frigider bucata de ghiudem de la Doinash. 🙁 Suntem un grup de 8 adulți ( eu, Sabina, Marius cu Adriana, Andrada cu Vlad, Alexandra și nu în cele din urma cealaltă Adriana) și 6 copii, dornici de a face din țara asta un un loc mai frumos, mai curat și, cel mai important, cu niște oameni mai civilizați. Sunt convinsă că cei care citesc aici știu ce-i acela un om civilizat, dar chiar si oameilor de acest fel li se întâmplă să-și termine țigara și și să nu aibă unde s-o arunce. Și-atunci ce faci? Dacă aș fi fumător nici nu mi-aș aprinde țigara pe stradă, cu atat mai puțin în locuri unde n-am unde arunca chiștocul. Dar ce știu eu, n-am fumat niciodată…

Să revenim, am format grupul, am făcut înregistrarea și-am plecat spre mormanul pe care cu mare greutate, intervenții și  rugăciuni ni l-am alocat. Se vede treaba că n-a fost să fie, la locul cu pricina erau deja puzderie de oameni veniți cu autobuze și șefi 😀 să curețe pădurea.  Noi eram oarecum în plus așa că am zis să curățăm drumul de la șoseaua principala până la pădure. Numai că înainte de intrarea în pădure ne aștepta o surpriză… Am găsit în spatele șanțului de pe marginea șoselei la adăpostul vegetației crescută pe marginea șantului, puzderie de gunoi. Gunoi cât muntele, gunoi în delulețe, gunoi sub pomi, gunoi, gunoi, gunoi. Am tras concluzia că acolo fusese o groapă de gunoi a satului din apropiere și-am început să curățăm. Se vedea că nu erau aduse de curând, mizeriile alea erau bine infipte in pământ. Și-am strâns, și-am strâns până n-am mai putut și atunci ne-am dat seama că avem nevoie de lopată și de greblă. Andrada și sotul ei au plecat în trombă să cumpere greblă și lopată. S-au întors rapid cu uneltele și ne-am continuat munca. Voluntară.  A, și-au făcut treaba și copiii. Campioni au fost băieții dar nici nu mă așteptam să fie altfel. Daca n-ar fi plecat un câine vagabond din zonă cu casoleta noastră cu plăcintă, ar fi fost o zi excelentă. 😀

Continue reading Echipa 1390 raportează

Liniștea dinaintea furtunii

După ce două zile la rând m-am ținut de distracții și cunoscut oameni noi, azi ne pregătim de #letsdoitro. Bine, echipa noastră (care-i numeroasă și e foarte mișto) nu are nici măcar un morman de gunoi alocat, dar ce mai contează asta când esti plin de intenții frumoase. Gunoi e în țară, slava domnului.

Hai să le luam pe rând.

  • Acum doua zile am stat la povești suedeze, față în fața și suflet lângă suflet cu Lia. A venit copilul ăsta (pentru mine-i un copil) de acolo cu atâtea povești frumoase, ce spun eu povești că-i deja basm ce i se întâmplă, încât nici n-am observat când trece timpul și mi se golește frappe-ul. Da frappe, acum pot să spun asta, în seara cu pricina n-am putut, m-am uitat în meniu, am văzut prețul la caffe latte și le-am lasat fetelor care-au rămas, bani pentru unul din asta. Sper că nu m-au înjurat prea tare la nota de plată. 😀
  • Aseară m-am văzut cu parte din echipa noastră de acțiune la curatenia de sâmbătă și cu o parte care nu poate veni, dar a contribuit cu o mititică părticică, știe el despre ce-i vorba. O să vi-i prezint eu pe fiecare, dar nu acum, întâi să-i vedem pe teren. Glumesc, oameni-s faini de tot și abia aștept ziua de sâmbătă să-i cunosc pe toți și să umplem sacii ăia mari și mulți pe care îi vom cumpăra azi.  Bine, cum spuneam și mai sus, n-am reușit să ne alocam un morman aseară pentru că ceva nu merge în aplicația #letsdoitro. Deși noi suntem zece membrii înscriși, acolo apăream fără forță de lucru, adică ne spunea că suntem în stare sa strângem 0 (zero) saci. Măi, stați puțin, suntem noi fără mușchi, stim că și gunoiul e mult, dar chiar așa, să nu fim în stare să adunăm niciun sac. 🙁 Sper să apucăm azi să ne alocam mormanul, nu de alta dar era harta aia plină de gunoaie. Plină, plină.

Continue reading Liniștea dinaintea furtunii

Noaptea bibliotecilor

Nu știu dacă nu cumva ați aflat deja, dacă nu vă spun eu acum că în noaptea dintre 1 și 2 octombrie o mulțime de biblioteci (da, exact, biblioteci, chestiile alea unde poți citi și de unde poți împrumuta cărți) din țară vor fi deschise și își vor aștepta vizitatorii cu cărți interesante dornice de a fi răsfoite și citite.

De mai mulți ani copilul Sonia mă roagă să-i fac abonament la bibliotecă să poată merge și sta acolo în sala de lectură, să poată citi în liniște. M-am tot fofilat, ba odată m-a convins de-a dreptul, numai că în vara cu pricina Biblioteca Națională la care voia ea s-o duc, era în renovare, așa că planul a picat și uite că anul ăsta, ca un facut, copilele au noroc și exact de ziua lor (sunt născute pe 2 octombrie) vor fi într-o bibliotecă.  Bine, ele încă nu știu, pentru că dacă le-aș  spune, până atunci m-ar toca mărunt pe tema asta.

Aveți mai jos harta cu centrele deschise în noaptea bibliotecilor, evenimentul este organizat de  Asociația Excedo în parteneriat cu ANBPR și Asociația Marketer Club. Oamenii ăștia chiar se străduiesc și pregătesc tot felul de chestii interesante pentru vizitatori, totul se face pe bază de voluntariat, singurii care câștiga ceva din chestia asta suntem noi, oamenii care vom merge, unii dintre noi după 10-12 ani (cazul meu), din nou într-o bibliotecă. Continue reading Noaptea bibliotecilor

Dacă e miercuri, muncim

Titlul acestui articol era dacă e marți, muncim, pentru că eu aveam impresia că-i marți. Bine, asta nu schimbă cu nimic lucrurile, și dacă e miercuri, muncim. 😀 Nu, n-am nicio problemă cu munca atâta timp cât ea îți lasă timp și de altceva.

Când erau fetele mele mai mici, pe la 4 ani așa, observaseră ele că în fiecare dimineață toată lumea se trezea se învârtea puțin prin casa și plecă apoi la muncă, numai bunicul stătea toata ziua în fotoliu la televizor. Cu toate astea, din casa noastră cel mai avut era bunicul. Lui îi aducea poștașul pensia în fiecare lună, iar pentru că de câte ori fetele îmi cereau mie un leu le spuneam că n-am sau le luam la întrebări legat de ce vor să facă cu leul ăla, în timp ce dacă-i cereau bunicului un leu, el le dadea fără să le întrebe nimic,așa că ele au ajuns la concluzia ca bunicul are întotdeauna bani și este deci cel mai bogat dintre noi. Azi așa, mâine asa, vine Iulia într-o zi la mine și-mi spune:

– Mami, te rog din suflet, nu te mai duce la serviciu! Spune-i și lui tati să stea acasă, că e mult mai frumos când suntem toți acasă.

Continue reading Dacă e miercuri, muncim

Energie vie pentru natură și oameni

În urmă cu ceva timp am înțeles un lucru simplu, dar cu implicații imense în viața noastră, faptul că energia vine din noi, oamenii. Și pentru ca noi să conștientizăm acest lucru cât mai des, s-a inventat conceptul de responsabilitate socială. Nimic nu se face, nimic nu crește, nimic nu se schimbă, dacă noi, oamenii, nu ne implicăm.  Am urmărit an de an cum bugetele de CSR ale companiilor scad, dar totuși există.  Am privit mereu cu admirație faptul că marile companii românești investesc o parte din profitul lor în  campanii de responsabilizare socială, pentru că acesta este primul pas în a-i face pe oameni să se implice.

Mă uitam acum câteva săptămâni pe proiectele câștigătoare anul acesta în programul de finanțare al Rompetrol Impreună pentru fiecare. Voiam să aleg câteva despre care să vă vorbesc și vouă. Să le cunoașteți, să știți că ele există și, de ce nu, daca aveți idei, să profitați de oportunitățile oferite și poate anul viitor să vă numărați printre câștigători.

Prima dată mi-a atras atenția proiectul Energie vie pentru natură și oameni, depus de Andrei Acs,  pentru că era vorba chiar în denumire de două lucruri dragi mie: natură și oameni. Încercăm cu toții să tinem cont de ambele, orice am întreprinde si uite că sunt oameni care fac mai mult de atât, oameni care atunci când văd că există o posibilitate de a face mai mult, nu stau pe gânduri, ci au inițiativă. Proiectul îi are ca beneficiari pe localnicii comunei Roşia, aproximativ 5000 persoane și pe toți turiștii care vor vizita zona și constă în realizarea unui sistem complet de panouri solare pentru producerea energiei electrice şi termice la Centrul de vizitare a sitului Natura  2000 Pădurea Craiului. 

Continue reading Energie vie pentru natură și oameni

Gospodăria de la țară

Mda, știu, ați râs cu toții când v-am spus că vin de la țară cu portbagajul plin de bunătăți de sezon, dar știți cum e, cine râde la urmă, râde mai bine. Cine are acum cămara plină? Hahahahaah! Ăsta-i râsul. 😀

Deși a fost un weekend scurt de tot, vă spuneam că lucrăm și sâmbătă, tot am avut timp de-o fugă până la țară la ai mei. Am găsit acolo, ca de fiecare dată, doi părinți bucuroși să-și vadă copiii și nepoții și-o gospodărie care se modifică de la an la an.

Exact cum spunea acum câteva săptămâni Zicu, ăștia bătrani de pe la noi nu se opresc niciodată. Ai mei aveau inițial o bucătrie în casă și una afară. Aia de afară era de fapt un cotlon din ăla lipit cu pământ în carese face focul, un fel de mașină de gătit, dar în aer liber. Pe la noi prin zona Brăilei pe vremuri nu exista gospodarie făra unul. Obiceiul se mai păstrează și astazi, bag seamă, din moment ce ai mei și-au făcut si ei o chestie de genul asta.

Continue reading Gospodăria de la țară

Duios Nina trecea

Dimineață. Pe terasă soarele încă se luptă cu vântul pentru supremație. Nina sorbea liniștită cafeaua, cu gândurile cufundate în griji și neliniști pe jumătate reale, pe jumătate închipuite. Într-o clipă tresare ca și cum și-a amintit brusc de ceva, lasă cafeaua deoparte, se ridică aranjându-și ușor rochia și pășește suav pe verdele iebii. Plete-i sunt ușor ciufulite de vânt, o suviță insistă să-i acopere fața și ochii, ba chiar îi gâdila nările. Încearcă să-și aranjeze părul fără să-și piardă șirul gândurilor și arătând în continuare preocupată de tot felul de lucruri, mai puțin de ce se întampla cu ea acum.

Pașii o duceau ușor, involuntar parcă, spre marginea scării. Piciorul drept, sunt sigură că a fost dreptul, i se oprește numai pentru o clipa, dar lovind cu forța unui ciocan în tăblia de la capatul scărilor. De sus.  De aici nimeni n-ar putea spune cu exactitate ce și cum a fost, poate doar corpul ei, care păstrează, și-o va face mult timp de acum încolo, urmele căzăturii care a urmat. Împleticirea picioarelor și neputința mâinilor n-ar fi putut fi mai rele de-atât. Cu capul înainte și palmele încercând să prindă o balustradă imaginară,  s-a  împiedicat și-a căzut ghemuit și încâlcit, s-a zbătut, s-a mai rostogolit de două ori pe scări și s-a oprit pe cea de-a cincea treaptă, cu fundul înainte și picioarele în sus, într-o pozitie care ar fi făcut invidios orice contorsionist.

Să fi fost de vină o aliniere nefastă a planetelor, să fi fost aiureala din capul ei, cert e că o căzătură ca asta, venită într-un moment cum nu se poate mai prost (furnizorii ne-au trimis 1300 m de material în altă nuanță decât cea agreată de client), te poate trezi la realitate urgent. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul meu. 🙁

Continue reading Duios Nina trecea