Trei ani de blogăreală

În 3 august 2008 scriam primul post pe blog. Au trecut de atunci 3 ani frumoși în care am crescut (vedeți, nu zic am îmbătrânit) odată cu blogosfera, am văzut și uneori făcut lucruri faine, am cunoscut oameni și cel mai important: am scris. Nu mult și bine, nu mult și prost, ci așa cum am crezut eu de cuviință, așa cum am putut și așa cum s-au întâmplat lucrurile.

Pentru cei care nu știu, eu am început blogul ăsta pentru că începea să mă lase memoria, și cu toate că criserb îmi amintea în fiecare zi la 11 să iau pastila de Memoplus, am zis că-i bine să rămână undeva, într-un colțișor de net, cele mai faine lucruri care mi se întâmplă, că poate eu nu voi mai fi în stare să le povestesc nepoților. Pentru că timpul trece (uite cum au trecut ăștia 3 ani) și ne trezim că vine vremea să stingem lumina și că toată averea noastră sunt amintirile.

S-au întâmplat multe în anii ăștia, iar eu am învățat că netul nu-i plin numai cu prostii cum spun babele de la mine de pe stradă, că oamenii nu sunt toți răi,dar și că apele nu sunt toate limpezi, iar cărările șerpuite sunt multe.

S-au strâns aici 1077 articole și 12340 comentarii pentru care vă mulțumesc din suflet. Numai cei care n-au blog, nu știu cât de importante sunt comentariile. Îmi aduc aminte de primul coment  ce l-am primit de la cineva pe care nu-l cunoșteam personal. Doamne, ce bucuroasă am fost!  Îmi închipuiam cum arăta omul ăla, dacă-i fată sau băiat (că se semnase cu un nume ciudat :D), aveam așa niste frământari ciudate legate de bietul om (și azi sper că a fost om, nu cine știe ce robot).

Mă mândresc cu oamenii care-mi citesc blogul și le spun azi că-i consider prieteni, pentru că mă cunosc (fie si numai din povești). Cu mulți dintre voi mă știu și față în față și unii chiar mi-au spus că-s exact ca pe blog  (încă nu știu dacă asta-i de bine sau de rău), dar oricum ar fi, e mare lucru că-s la fel.  Am încercat mereu să fiu eu, indiferent dacă vorbesc cu voi pe net (pentru că eu când scriu articolele astea, vorbesc cu voi, vă e clar, da?) sau față în față.

Mai nou, de când cu tema asta, la pagina despre mine se pot lăsa comentarii. Bine, nu mi-a scris nimeni nimic, dar eu tot mai sper să-mi spuneți acolo ceva, ce nu vă convine, ce să nu mai scriu sau din contră, despre ce să scriu mai des, ce v-a plăcut. 😀

Acestea fiind spuse, declar deschisă poarta către cel de-al 4-lea an de blogăreală.

(Visited 65 times, 1 visits today)
Copilu

Felicitari si la mai multi ani de bloggareala dinasta asa cum numai tu stii sa faci. Intre noi fie vorba, te am in bara de scurtaturi din chrome. Alaturi de google,twitter,youtube,blogul meu, gmail apoi toane.ro 😀 De cand cu articolul acela cu Dacia aceea veche 😀 Acolo parca am lasat si primul comentariu pe acest blog, minunat de altfel.
Sa ai multumesti lui Dojo ca de la ea am ajuns aici 😀

nina

@copilu- uau, ce onoare, sa fiu in bara de scurtaturi. 🙂 Multumesc!
Da, da, ii multmesc eu lui Dojo petru mai multe chestii printre care si asta, desigur. 🙂

@Dojo- Multumesc! Asta-i pentru ce ziceam mai sus. 🙂 Si acum ii multumesc pentru urare. 🙂

mihai

La cat mai multe aniversari inainte … aniversare nu e ceva similar cu tort, confeti etc etc…. ce zici ?! Tortul l-au mancat fetele zici ?! Biiineee

nina

@Mihai- vai de mine, ca bine zici, merita sa-i fac un tort, asa de ziua lui. Hmm.. lasa c-o facem la aniversarea de 5 ani. Cu tort si invitati. 🙂 Multumesc de urare!

Cami

La multi ani! Sper sa te citim inca mult, mult timp de acum incolo!
Ma bucur ca te-am descoperit, imi face placere sa te citesc, si o fac la fiecare articol, sa stii, desi nu las si un comentariu de fiecare data.

Tomata cu scufita

Felicitari si la cat mai multi. 🙂 ma bucur ca ne-am cunoscut si numai pret de un salut, da’ l-am dat si l-am primit din suflet. Abia astept sa stam mai mult la povesti cu alta ocazie. Cine stie cand. ;))

nina

@iYli- frumosi, fatah! 🙂

@MMA- iti multumesc pentru cuvintele frumoase si ai grija, niciodata sa nu spui niciodata. 🙂

@Tomata cu scufita- iti multumesc si neaparat tre’ sa existe un foarte aproapiat “cine stie cand”. 😉

LiaLia

La multi ani blogului si la multa inspiratie si povesti frumoase tie! Nu mai stiu exact cand te-am descoperit, dar a fost cu mare placere. Si desi nu mai intru si comentez eu atat de des ca altadata, tu imi esti prietena si o minunata. Sper din suflet sa ne putem vedea la o cafea si o vorba cand vin in tara. Pupez tare!

Ioana

In speranta ca-mi ierti intarzierea, vreau sa-ti urez si eu “La cat mai multi ani, cat mai multe postari si un infinit de unici!”
Astept sa ma pot lauda si eu ca te-a cunoscut personal 😛 si ca v-am invatat sa jucati canasta 😀
Iar pentru ca si eu am aniversat anul asta 3 ani de blog ( http://rozsaunu.blogspot.com/2011/06/la-multi-ani.html ) imi permit sa fac o paralela si sa-ti spun ca mai ai un copil, in zodia Leu 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.