De dimineață (la mine dimineață e pe la 6, da?) în curtea mea mirosea a mentă. Nu știu de unde, probabil de pe la vecini că printre ierburile și florile mele nu-i. Mirosul ăsta mi-a făcut poftă de ceai de mentă și de încă ceva. Ceva de amnezie. Aceea pe care aș vrea s-o am, să uit de răutatea oamenilor, să uit de guverne și legi tâmpite, să uit de taxele și utilitățile care lună de lună sunt mai mari (da, sunt supărată, mi-a venit curentul 500 lei) să uit de tot și toate și să plec în concediu.
AMR 4 zile. Aseară am aflat că cineva (nu spun cine, persoană importantă) a încurcat zilele și s-ar putea ca restul găștii noastre să plece spre Deltă cu o zi mai devreme ca noi. Nasol. Mai ales pentru ei, că majoritatea echipamentelor de campare sunt la noi. 🙁 Dar e nasol și pentru noi, fiindcă ne-ar fi plăcut să mergem cu toții. Să vedem, azi decidem ce și cum, oricum, e neplacută treaba, dar asta e, oamenii mai și greșesc. Dar prefer de o mie de ori greșelile de genul ăsta, celor pe care le fac ăia care nu se mai satură, ne conduc și se prefac că ne vor binele. Vorba cuiva ieri pe twitter: “Romania n-a intrat niciodată în criză, dar a ieșit de două ori din ea. ”
Hai că nu mă mai gândesc la asta, ce naiba, e weekend-ul dinaintea concediului. Ai zice că-i de vis. Ei bine, nu e chiar așa. Sunt multe adunate pe ultima suta de metri. Comenzi în așteptare care trebuiesc lăsate croite să aibă atelierul ce lucra cât timp noi suntem plecați. Ultimele verificari de bagaje și schite de așezare a tuturor lucrurilor într-un porbagaj de Accent. 😀 Plus că n-am facut încă lista cu haleala, pentru că vrem să ne gătim noi acolo cele mai multe mese. Bine, asta până aproape vom muri de foame și vom merge să mâncăm un borș adevărat de pește. Hmm.. și mai e și încurcătura asta cu plecarea separată.
Sper să se alinieze planetele acum pe ultima sută și să se rezolve toate. Dacă se poate să înceapă rezolvarea cu problemele din primul paragraf. 😀
Deci ,cum a fost ceaiul?? Bon voyage!!
@bragarub- foarte bun, bre, foarte bun! Multumesc!
Vacanta placuta Nina! si stiu ca acum e neplacuta incurcatura cu plecarea, sper sa o rezolvati voi cumva, dar peste ani ai sa rizi cind ai sa iti aduci aminte. Daca nu ar fi toate astea viata ar fi monotona. Si inca o chestie, vorba din popor: asta sa fie toata paguba din vacanta asta si alta sa nu mai fie….
@MMA- da, asa sper si eu. Nu zici ca acum incep sa vad avantaje in toata incurcatura asta. Cand vom ajunge noi, totul va fi gata aranjat, locul de tabara stabilit, nu va mai trebui decat sa scoatem cortul, sa-l montam si sa dam drumul distractiei. 🙂
Deci pina la urma, tot raul spre bine! Distractie placuta, asteptam multe poze din Delta.