fără toane

Astăzi nimeni nu se mai gândește când a început de fapt odiseea accidentelor de circulație, cel mult ne punem problema cum să facem să le evităm și să ajungem la performanța ca macar în câteva zile din an rata mortalității din accidente de circulație să fie zero.

Cu toate astea, astăzi se împlinesc 115 ani de la primul accident auto soldat cu decesul victimei. E vorba despre o femeie, Bridget Driscoll, în vârstă de 44 de ani care a decedat la data de 17 august 1896, la Londra în timp ce traversa o arteră extrem de circulată (aici am mari dubii că așa

ar fi fost) împreună cu fiica sa. Banal, am zice noi azi, dar ia fiți atenți aici: mașina implicată în accident, care aparținea companiei Motor, le-a circula cu fulminanta viteză de 6 km/oră. Șase, frate. Șasă kilometri frumoși!

După o anchetă care a durat şase ore, juriul a dat verdictul de „moarte accidentală” şi nimeni nu a fost tras la răspundere. Medicul legist Percy Morrison, cel care a constata decesul a spus atunci : „Sper ca un astfel de lucru să nu se întâmple din nou”. Hmm, numai dacă ar fi bănuit el ce măcel va urma pe șosele…

Anyway, altceva aș vrea să subliniez, și anume faptul că si atunci , ca și acum, oamenii sunt cu capul în nori. Bicicleta mea are  un mic kilometraj pe coarne, care îmi arată în orice moment cu ce viteză mă deplasez. Când merg lejereanu spre magazin sau spre parc, am mirobolanta viteză de 13 km/oră. Vreau să precizez că la viteza asta pot să opresc într-o secundă și dacă aș lovi pe cineva, nu sunt nici măcar sigură că acesta ar cădea din picioare, atât de încet mi se pare că merg. Bun, omul ăla circula cu mai puțin de jumătate din viteza mea de plimbare și n-a putut opri la timp mașina, iar femeia aceea care-a decedat n-a avut timp să se ferească?

Oare ce fel de oameni erau ei dacă aveau așa niște reacții încete. Știu sunt rea, dar mă gândesc că dacă nu era începutul ăsta jenant al accidentelor mortale, poate nu mai aveam nici-un start în domeniu. 🙁