Împreună cu niște prieteni care-au mai fost, dar n-au nici ei o experiență vastă, ne-am hotărât că e timpul ca fetele noastre să înțeleagă la fața locului ce înseamnă Delta Dunării. Nu că eu aș ști, spre rusinea mea n-am fost niciodata în locul unde Dunărea se întâlnește cu Marea. Dar recuperez. Adică vrem să mergem anul ăsta câteva zile și să ne cazăm la cort. Cort pe care de când l-am cumpărat, l-am montat o singură dată și atunci de probă, în grădina unui prieten, ca să fim siguri că știm cum se face. 😀
Bun, cort avem (unul din ala de cred că vom plăti pentru campare cât pe o cameră de cinci stele), voință avem, ce ne mai trebuie?
Aș avea nevoie de sfaturi de la cei care au fost, eventual și cu copiii prin Deltă și s-au cazat la cort. Nu mă întrebați unde mergem pentru că tot ce știu este că vom lăsa mașina pe o parte a Dunarii, vom trece cu ceva bărci pe malul celălalt că bacul nu mai circulă în zonă și cam atât. Băieții ne-au spus asta ca să ne descurajeze la făcutul bagajelor, să facem în așa fel încât acestea să nu fie voluminoase. Deloc. De restul cică se ocupa ei, dar știți cum e, eu vreau să am toți așii la mine și dacă se încurcă vreunul în chestii să vin eu ca un cavaler (ma rog, amazoana) pe un cal alb și să salvez situația. De exemplu am auzit că-ți trebuie permis. Se poate lua acolo direct, la orice oră, că nici când ajungem nu știu? Sau n-am înțeles eu bine și mă preocupă niște chestii care n-ar trebui?