fără toane

Acum câțiva ani mergeam pe drumul ce duce de la Slobozia la Autostrada Soarelui cu intentia de a ajunge în București. Pesemne că viteza noastră era ușor peste limita legală, din moment ce n-am mai făcut stânga să intrăm pe autostradă și am ținut drumul înainte până în primul sat care ne-a ieșit în cale, unde ne-am sesizat că ceva nu-i în regulă când am văzut că trecem pe lângă o curte cu multe figurine din ipsos, frumos colorate, de care fetele noastre erau fascinate la vremea aia.

Bine, fetele nu erau atunci cu noi în mașină, dar asta nu ne-a împiedicat să oprim și să cumpărăm doi pitici de grădină. Ba unul dintre ei mai căra și o mare roabă, deci abia ne-a încăput cu totul în mașina. Apoi am întors și am ajuns cu bine și noi și piticii la București.

Anii au trecut iar moșuleții de ipsos au avut în curtea noastra o viață liniștită, numai că ea, viața, nu-i întotdeauna dreaptă, și în vreme ce unul dintre ei a stat tot timpul la umbră, celălalt și-a petrecut anii ăstia în soare și hai să zicem că a făcut insolație, în sensul că s-a scorojit, s-a decolorat și nu mai arăta deloc a pitic.

Acum câteva zile lui Sorin i s-a făcut milă de el și s-a apucat să-l curete, să-l spele, să-l ardă (îmi pare rău că nu am făcut poze și în fazele astea, pentru că știu că unii dintre voi urăsc piticii ăștia și probabil s-ar fi bucurat să vadă unul în flăcări 😀 ). L-a dat apoi cu un spary cu vopsea albă și dupa ce s-a uscat bine, ne-a chemat pe toți la lucru, să reconstituim piticul.

Am adunat toate cutiile cu vopsea de prin garaj și am început să amestecam culorile pentru a obține ce nuanțe aveam noi nevoie. Ca să nu ziceți că nu ați învățat ceva citind articolul ăsta, vă spun că dacă amesteci albastru cu roșu și cu galben, obții negru. Da, negru.

Restul poveștii o veți afla din imagini:

Și cu ocazia asta, i-am răspuns și Monicăi, că tot era ea curioasă how we celebrate life and luck. 🙂