fără toane

Fata avea ochii în culoarea cerului senin de iarnă și părul castaniu lung până la umeri, foarte mătăsos. Însă nu astea îl atrăgeau la ea. Mai erau fete cu părul castaniu și mătăsos, dar ea avea ceva ce îl învăluia inexplicabil de câte ori i se afla în preajmă. Băiatul suferise mult, mai mult decât putea un adolescent îndura. Nu era orgolios, dar de prea multe ori se lăsase călcat în picioare de ea. Chiar dacă el nu avea o problemă cu asta, prietenii  începuseră să râdă de el și să-l convingă să mai vadă și alte fete. Era adevărat, erau frumoase și celelalte, dar lui îi plăcea ea. Iubea cu pasiune până și aerul din jurul ei, mai bine zis iubea mai ales aerul din jurul ei. Inițial a crezut că-i un parfum cu mosc și santal pe care ea îl folosește și care l-a înnebunit, dar știa din surse sigure că fata nu folosea nicio licoare frumos mirositoare.

În sala de clasă stătea în spatele ei și când fata își întorcea (rar ce-i drept) privirea spre el, băiatul se îmbujora. Nu era un băiat banal. Ba din contra, era cel mai drăguț băiat din clasă. Fata recunoștea asta în fața prietenelor ei, dar nu se simțea deloc atrasă de el. Nu ar fi vrut însă să-l rănească deloc, pentru că era prietenul ei cel mai bun. Jucau împreună tenis, îl ajuta să-și pregătească echipamentul atunci când echipa liceului avea meci cu cei de la mate-fizica și țineau amândoi cu U. Craiova. În afară de asta însă, când era vorba de dragoste, ea visa la un Făt Frumos din alt liceu, care nu prea-i dădea atenție. Băiatul nostru știa asta și nu se lămurea dacă să se bucure sau să-i pară rău pentru ea. Și mai era și mirosul acela parcă de iasomie care o învăluia.

Anii au trecut, viața i-a dus depate unul de celălalt și fiecare are acum familia lui. Fata n-a avut nicio șansă cu Făt Frumosul de la alt liceu, iar eroul povestirii noastre a uitat-o și el curând. Pentru că așa-i în tenis.

Acum câțiva ani, eroina noastră, acum o tănără femeie, se afla pe o stradă aglomerată din capitală. Cineva a prins-o de braț și nu mică i-a fost mirarea când sub barba de trei zile a necunoscutului a descoperit un zâmbet altă dată atât de familiar.

S-au îmbrățișat ca doi prieteni vechi și-au stat o vreme la depănat amintiri. Când l-a întrebat cum de-a recunoscut-o în mulțimea aceea de oameni, el i-a răspuns că n-a facut-o. Pur și simplu a fost învăluit de o miresmă de mult uitată, un amestec de portocale roșii și coacăze negre. Mirosul ei. Apoi i-a fost ușor s-o recunoască. 🙂 Fata i-a repetat că nu-i dată cu niciun parfum, deci nu înțelege ce-i cu mirosul ăsta pe care doar el i-l simte.

Au mai trecut ceva ani și zilele trecute am primit un parfum. E un C-THRU Golden Touch și are o aromă care mi-a adus zâmbetul pe buze. Atașat avea un bilet pe care scria: Ca să înțelegi, asta-i aroma ta. 🙂