Cea mai râvnită fată din blogosferă cartier fusese de acord să iasă cu Costin. Era atât de emoționat încât aproape că-și dorea să n-o fi invitat pe tipă. Ce i-a trebuit lui să se lege la cap cu cea mai tare? Normal ar fi fost să n-aibă așa mari pretenții, că el nu-i cine știe ce baiat de bani gata, și fetele astea se țin aproape cu cheltuială multă, știa el. Pentru început nici n-o invitase în club, ci alese s-o plimbe pe fată câteva ore prin parc, să-i arate rațele și broaștele țestoase de pe lac, să asculte greierii pe înserat și să înțeleagă și el de ce toți băieții o doreau pe ea, ca doar frumoase mai erau primprejur.
Lui nici măcar nu i se aprinserseră călcâiele după domnișoară , era doar curios. Atunci de ce naiba era așa emoționat? De unde gheara asta care-l strângea de suflet? Apoi a înțeles: dacă nu s-ar fi ridicat la standardele fetei, cariera lui de Don Juan al blogosferei cartierului s-ar fi incheiat brusc aici.
Așadar, trebuia să ia măsuri: