Urmează un text amuzant

Citesc multe bloguri în care autorii scriu texte frumoase și haioase în fiecare zi, așa că m-am hotărât: mâine voi scrie un text  amuzant. Atât de amuzant încât veți râde cu lacrimi, vi se vor înroși obrajii, veți da cu pumnul în tastatură și apoi veți lăsa aici un comentariu la fel de fain ca articolul pe care tocmai urmează să-l citiți. Mâine.

Bine, n-am idee despre ce voi scrie, dar pornesc, clar, de la faptul că trebuie să fie haios. Dacă alții pot zilnic, e musai să pot și eu măcar o dată într-un an să vă fac să zâmbiți. Va fi atât de haios că mie deja îmi vine să râd. Știu, vouă n-o să vi se pară din prima haios pentru că la glume tre’ să râzi la sfârșit ca să poți spune că ți-a plăcut, nu să te prinzi de poantă la început și să ți se pară răsuflată toată treaba. Așa și cu articolul ăsta de mâine, la sfârșit veți râde, nu la început, pentru că vreau să vă mențin mintea limpede și să vă știu focusați pe idee.

Bun, cred că va începe așa: era odată.. nu frate, nu merge cu era odată că pe astea sigur le știți, tre’ să scriu ceva original, ceva ce nu s-a mai scris și totuși să fie spumos ca paharul de bere proaspătă, de caterinca, cum îi place omului să citească atunci când își petrece câteva minute pe un blog și vrea să se destindă, să uite că un client tocmai i-a anulat o comandă și el tre’ să-și anunțe șeful….hai că ne depărtam de la subiect.

Așadar, ăsta a fost anunțul. Sunt sigură că găsesc eu ceva. Azi toată ziua o să mă gândesc la asta, poate chiar mi se întâmplă ceva de tot râsul, deși mai bine ar fi să nu fiu eu eroul principal și să râdem împreună de altcineva, mai vedem… La noapte scriu, mâine dimineață va fi gata, numai bine ticluit ca să va umple burțile de râs la prima ora. Ați face bine să le aveți goale ca vă va trebui mult loc. Parol!

A, și încă ceva, pentru tine ăsta care citești și te uiți fegmatic la ce-am scris mai sus, fii atent, dacă tu nu ai simțul umorului, nu veni mâine încoace ca n-am chef de comentarii cum am vazut eu pe daily cotcodac, gen și la asta noi ar trebui să râdem, sau cum. Nu, nu permit așa ceva. Sau și mai bine, pentru că oamenii ăia s-au obișnuit, puteți să le scrieți la ei, că nu cred că se supără. Știți cum e, când autorul știe că-i amuzant, nu-l supără un troll de genul ăsta, dar dacă-i unul ca mine care se străduiește să scrie ceva de râs și veniti voi cu texte care-i taie omului tot elanul…

Ne citim mâine și ne râdem!!!!! 😀

Azi e ziua celor mici. La mulți ani , dragi copii!

(Visited 766 times, 1 visits today)
Carmen

“Veverita sprinteoara, da de veste iar in tara,
Ca-n poiana cu izvoare, azi e zi de sarbatoare:
Flori , gândaci si licurici, pasarele si pitici,
Toti s-au pregatit de zor, ca-i ziua copiilor. ”
LA MULTI ANI Soniei si Iuliei!

Ernest

Varu asta al tau e un tipar, daca vrei, al multora. Satul e plin de oameni ca el si doar daca nu ai de-a face cu neamurile nu afli macar o poveste asemanatoare. Si totusi, nu cred c-as scrie despre vreunul…Inca… :))

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.