Purple chic

Întâlnim uneori de-a lungul vieții oameni în fața cărora suntem încă din primele minute foarte deschiși. Sonia, nașa noastră și-a fetelor, da, de la ea are Sonia mea așa un nume frumos, este pentru mine unul dintre acei oameni. Am cunoscut-o în urmă cu vreo 14 ani (uau, cât de mult a trecut!), nu-mi aduc exact aminte momentul în care s-a întâmplat asta, dar fiind verișoara soțului meu a intrat oarecum odată cu el în viața mea.

Deși ne vedem mai rar decât prevede legea, momentele când ne întâlnim sunt întotdeauna foare mișto. Știți voi, genul acela de revederi cu oameni cu care chiar dacă nu te-ai văzut trei luni, atunci când te întâlnești e ca și cum locuiți împreună. 🙂

Știam despre ea ca împreună cu o prietenă are un boutique undeva în centrul orașului, dar eu, mare fashion-ista, până acum două săptămâni nu ajunsesem niciodată acolo. Maximul a fost când am dat like paginii de facebook a magazinului. Deși mi-a placut tare mult denumirea de Purple Chic aleasă de fete, recunosc sincer că nu mă așteptam să-mi placa așa mult locul acela. Atât de mult încât am fost deja de câteva ori acolo, iar în clipa asta port o rochiță luată de la ele și daca aș avea timp (ok, și bani) m-aș duce zilnic. Știți, e genul ăla de loc unde te simți ca intre prieteni, probezi ce vrei, cumperi ce-ți place, fetele te ajută făra să te streseze, locația e încărcată de povești…

Dacă mă întrebați pe mine, cam așa aș vrea să arate dressingul meu personal. Am impresia că fetele aleg marfa pentru magazin ca și cum ar trebui s-o poarte ele. Adică totul e foarte chic. Unele lucruri chiar purple chic. 🙂

Magazinul e situat chiar peste drum de stația de metru de la Izvor, pe Pleveni la nr. 1, lângă Bulandra. E intrarea pe care o vezi prima data când începe ploaia și locul care te salveaza și te face să ieși de acolo foarte drăguță purtand o umbrelă în stil japonez. Am vrut să fotografiez o umbrela din aia, dar pâna m-am trezit eu, ați ghicit,  s-au vândut toate.  🙁

Vă mai zic doar de prețuri care-s mai mult decât pentru buzunarul nostru, dar totuși aveti grijă cu câte produse intrați la probă, că s-ar putea să vi se potrivească toate. 😀

Vă las cu poze de la locație și vă spun fără să mă audă ele, că tipa aia în rochie lungă albă e Sonia, iar cealaltă, în albastru, e Cristina, prietena ei. Și-a mea. 🙂 Dacă ajungeți acolo și le vedeți să le spuneti că le știți de la mine. Se vor bucura!  😀

(Visited 1,315 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.