Am un client la care merg destul de des, o firmă de construcții cu un sediu mare și frumos, nu gigantic și urât. La intrarea în sediul acestei firmei este o gheretă din asta pentru paznic, numai că paznicul nu arată deloc ca aceia pe care-i știți voi. E un om în jur de 50 ani, care în loc de uniformă de paăa poartă o salopetă de lucru și în loc de tonfa paznicului el se sprijina de-o cârjă, care-l ajută să se deplaseze, să-și păstreze echilibrul. Omul are un singur picior și e demn de toată stima.
Vă spuneam că firma care-l are angajat e una de construcții, da? Ei bine, lângă baraca asta a lui, omul are amenajat un mic atelier unde face toată ziua câte ceva pentru a-și ajuta colegii. Ba șlefuiește o piesă, ba ascute niște burghie, cert e că omul stă toată ziua în picioare. Sau, mai bine zis, in picior Eu nu l-am urmarit și din păcate nici n-am avut tăria de a-l aborda, dar cred că o voi face cu prima ocazie, ideea e că de câte ori mă duc acolo el se miscă ca o furnicuță.
Dsigur, se poate ca omul să fi lucrat la firma respectivă de când era în putere, să fi suferit un accident, de muncă sau nu, și pentru a nu sta legumă din cauza handicapului să fi ales să muncească așa cum poate, dar în cele mai multe cazuri de genul ăsta celor ca el ori nu li se acordă șansa asta de a se simți în continuare folositori, ori cei în cauză nu și-o doresc. El nu-i așa. Prima dată când l-am văzut, m-am gândit că probabil are familie de întreținut și a trebuit să muncească să câștige bani în continuare pentru că nu are încotro, dar apoi mi-am amintit de un alt om, un vecin de-al meu, tânăr, care-i la pensie (sau mă rog, încearcă s-o obțină) pentru că îl doare un picior. În loc să-si caute de sănătate să-și rezolve problema, el încearcă să se agațe de asta ca să iasă la pensie. Urât!
Acum, ca să judecăm drept, omului fără un picior i-ar fi fost mult mai simplu să iasă la pensie și să stea liniștit acasă, dar el a preferat să vină la lucru ca un om mai mult decat normal. De aceea am pentru el el toată stima. De cate ori mă simt obosită, sau n-am chef să fac o treabă pe care e musai s-o rezolv, mă gândesc la bărbatul acela și-mi dau seama că n-am niciun drept să mă plâng.
Nu crede niciodat ceea ce vezi.
Exercitiu:
Spune tu ce e mai ok, cineva care sta cu burta la soare bucurandu-se si multumind cerului pentru ca sta acolo sau cineva care munceste blestemandu-si zilele ?
@Darael- e ok sa faci ce-ti place si ce-ti aduce tie satisfactie. Daca cel mai multumit de tine esti cand stai cu burta la soare este perfect normal.
Omul de care zic nu-si blesteama munca si nici viata. De fiecare data cand ma vede are zambetul pe buze si-o vorba buna gata pregatita. Iar cand isi slefuiese piesele lui acolo fluiera o melodie.
Nu cred ca-i poti multumi cerului ca esti invalid si ca te-au dat afara de la munca. Adica mi se pare ca trebuie sa ai ceva tigle miscate de pe casa. Desi, la cati bolnavi inchipuiti incearca sa fenteze sistemul, mai ca nu ma mai mir.
Omul asta este un exemplu pentru cei care abia asteapta motive sa arda gazul. E cu atat mai implinit, cu cat este inca alaturi de colegi, e prezent, munceste, castiga un leu cinstit. Si nu sta izolat in casa, indobitocindu-se la televizor. Io cel putin asa vad treaba
@dojo- da, exact asa il vad si eu. Data viitoare ma bag in vorba cu el si il intreb de sanatate. 🙂
Sa ne spui si noua povestea lui, daca o afli. Sunt oameni care fix cand iti vine sa abandonezi speranta ca ne va fi si noua bine candva, te fac sa continui.
@Cami- asa am sa fac. 🙂