Am gândurile împrăștiate și mărgelele la gât. Am mâinile date cu cremă și cafeaua nebăută. O riglă zace uitată într-un colț al biroului. Oare există și o lume a ei?
Săptămâna a început fără ca eu să pot lua startul odată cu ea și am aflat, în felul ăsta, că lumea se mișcă și fără mine, iar gândurile răvășite nu mă ajută deloc. Cu toate astea, astăzi e o zi foarte importantă pentru mine, așa cum ar trebui să fie toate zilele din viața noastră. Așa aiurită cum mă simt, astăzi am facut un lucru de care-s tare mândră și pe care cu multă bucurie sper că îl voi duce la bun sfârșit. E un lucru simplu, ba chiar e și micuț, dar e departe de a fi neimportant. Repet, pentru mine.
Hai că scriind mi se face ordine în minte și am senzația că încep încet, încet să mă regrupez. Serios vă zic, mă simțeam ca și cum capul îmi era într-o parte, corpul în alta, iar mâinile și picioarele căutau ceva. Acum că degetele se mișcă grațios pe taste , picioarele s-au așezat comod unul deasupra celuilalt, ochii încep să mi se limpezească și mintea să cugete. Nu știu de la ce m-am simțit așa, parcă fără început și făr sfârșit, important e că scriind despre asta, senzația de împrăștiere trece și mă adun bucată cu bucată.