Pentru că blogosfera e plină de povești frumoase pe care nu toată lumea reușește să le citească, din lipsă de timp, din necunoașterea blogurilor sau pentru că nu a recomandat nimeni articolul, m-am gândit (știu, prima dată e mai greu) să fac ziua de marți ziua celor trei linkuri, o zi în care vă voi recomanda trei articole care mi-au plăcut din blogosferă. Îmi place să cred că nu trebuie să fii cine știe ce blogger ca să poți recunoaște și recomanda un articol frumos, interesant și bine scris. Așadar începem azi cu:
- Lia care își încheie un articol foarte frumos despre frică și curaj, așa: “Nu știu cât de mare legătură (sau poate toată) cu frica și curajul are ce vă voi spune, dar eu consider viața un măr imens din care mușc cu pasiune. Mai dau și de viermi, de zone stricate și amare, mă mai înec cu o coajă, aș putea să mor sufocată cu o bucată intrată pe calea greșită, dar până la cotor, Doamne! ce senzații, ce dulce-acrișor, răcoros, gustos, aromat, colorat, fabulos e mărul viață!” citește întregul articol
- Tomata ne plimbă puțin prin Europa și detaliază vizita ei la Bruxelles, așa că, dacă n-ai nici timp și nici bani să vezi capitala Belgiei în primăvara asta, dar îți permiți măcar un sfert de oră de concediu petrecut pe net, citește articolul. Va fi ca și cum ai fost acolo. Mă rog, aproape ca și cum…
- Ca să nu zică lumea că fac discriminare și nu recomand și-un articol scris de un baiat, uite că încerc să echilibrez balanța recomandînd un articol despre fete (cum altfel) scris de un reprezentant al sexului opus frumosului, deși Criserb e un baiat foarte draguț, un articol care nu prea ne face cinste nouă fetelor, dar la care avem ocazia să răspundem. Că dacă n-o facem înseamnă că omul are dreptate și asta e grav. citește articolul