Măi, am niște draci așa cum n-am avut de mult.
Avem o țară plina de oameni nepregătiți, plasați în cele mai nepotrivite locuri. Din ciclul “ia-mă Doamne, stinge-mi neamul“, vorba lu’ Beti, vreau să vă povestesc cum o fost azi la Administratia Financiara sector 3 (numită în continuare AF), unde pe ușa inspectorului de la contracte de închiriere scria cu pixul sub panoul cu funcția inspectorului: “bulangiu”, “grețos” (de draci nu m-a dus capul să-i fac o poză). Panoului.
Am ajuns acolo cu gândul să-mi înregistrez niște contracte printre care unul de “închiriere spatii web“, cu care doamna de la informații m-a trimis sa stau la rând la biroul de, ați ghicit, închirieri. Am stat. Înăuntru un nene suparat și grețos pâna la extrem se uită cu scârbă (știți fața aia de scârbă, da?) în contractele mele. Eu banuiesc că el a facut fața aia ca să nu mă prind eu că el habar nu are ce-i aia “inchiriere spatii web“. Cred că intuia el ceva cum că spațiile astea sunt ca și surori cu spațiile verzi, dar n-a vrut omul să se dea mai mult decât e și a recunoscut că îl depășește prooblema, că el se ocupă cu închiriat imobile, mașini, garaje, dar dacă eu vreau să închiriez aer (asta a înțeles din explicațiile mele, cred), să merg la altcineva. La el tre’ să vin cu titlu de proprietate, cu copie după CI, cu copii după actele firmei cu care lucrez….a, și să completez un formular. Cel mai mișto a fost când m-a întrebat de ce vreau să-l înregistrez. Tot cu fața aia mi-a zis-o și pe asta. 🙁