De câte ori citeam un basm în copilărie și îmi închipuiam nunta prințului cu fata din popor, asta-i imaginea pe care o vizualizam perfect de fiecare dată.
Month: April 2011
Mi s-a mai destrămat un mit
Silviu și Tibi sunt șomeri și când au noroc lucrează cu ziua pe unde apucă. Când n-au nimic mai bun de făcut stau în parcarea supermarketurilor și strâng cărucioarele pe care bogătanii le lasă la voia întâmplării cu fisa de 50 bani în ele. Din activitatea asta perfect legala le ies nici mai mult nici mai puțin de 7 lei/ora. De fiecare.
Vin în parcare abia pe la 16,00, ai zice că-s doi clienți normali. Diminețile le sunt ocupate. Nu-s obișnuiți să se trezească devreme, le-au ajuns anii de muncă la întreprindere, acum își permit să întârzie dimineața în pat. Se ocupă apoi de casele lor, Silviu are nevastă care lucrează la o firmă de făcut săpun, iar Tibi e singur, îsi spală rufele (are detergent și săpun din belșug, de la soția lui Silviu), gătește și se joacă la calculator.
Ies în oraș amândoi după amiaza, ca băieții. Numai că ei nu cheltuiesc banii atunci, ci cam pe la ora aia încep să-i facă. Pentru un ochi neavizat Tibi pare un baiat care lucrează la o spălatorie auto, unde nu are salariu mare, dar îi ies bani zilnic și își permite să vină în fiecare zi la supermarket. Chiar așa le-a spus el paznicilor de la magazin, care nu s-au arătat de fel interesați de prezența lui zilnică în parcare.
Dacă nu spunem adevărul, măcar să mințim frumos
Sau nu. N-am de gând să vă mint azi, deși am făcut-o poate cu buna știință altă dată. Cu toții suntem mințiți zilnic cu ajutorul unor minciuni mai mari (gogonate) sau mai mici (minciunele) menite să ne facă viața mai ușoară. Așa cred autorii lor. De ce să-mi spui mie ca m-am îngrășat, când ai putea foarte bine să-mi lauzi noua bluză? Asta-i miciună prin omisiune. Cu alte cuvinte, și dacă taci, tot minți. Hmm… Oricum, e bine că ai mințit gândindu-te la adevăr.
Uneori ne-ar face rău adevărul (deși eu chiar aștept să-mi spună cineva că-s grasă, asta m-ar ambiționa și-aș reuși poate să dau jos vreo 5 kg), dar nu cred că aș fi în stare să-i spun unui prieten din prima că soția lui îl înșeală. Am dat special exemplul asta că-i știu foarte simțitori pe domni în cazurile astea. Unei femei aș ști cum să-i spun asta fără să o rănesc, unui bărbat nu. Cu mult curaj i-aș îmbrăca poate adevărul în multe foi de minciunele (cum că nu-i vina lui, bla, bla…)
A fost o vreme în viața mea când mințeam fără nici-un folos. Când mi-am dat seama de asta, m-am certat pe mine atât de tare încât o vreme (imi place să cred că vremea asta n-a trecut încă) n-am mai mințit deloc. Lucram la o firma care nu avea pe stot aproape niciun produs din ce avea in oferta. Daca ar fi existat pe vremea aia s-ar fi numit magazin online. 😀 E, ajunsesem eu la concluzia că dacă îi spun clientului că am pe stoc ce își dorea el, îl voi face eu apoi din vorbe, să aștepte o săptămână până să-i vină marfa. Și îl făceam, dar mă luase valul atât de tare în tăvălugul asta al minciunilor, că uneori aveam momente în care nu mai știam pe unde să scot cămașa și simțeam că dacă mai spun o singură minciună sunt pierdută, dar imediat ce ieșeam cu bine dintr-o situație, intram cu și mai mult curaj în altele două. Ce să zic, aveam atunci o memorie de elefant, țineam minte tot ce promiteam și n-am fost, după mintea mea, desigur, prinsă niciodată cu minciuna. Inventam motive de întârziere și scumpire a mărfii și o făceam atât de bine încât clientul era întotdeauna convins că a făcut o alegere bună.
Continue reading Dacă nu spunem adevărul, măcar să mințim frumos
Momente intense
Când spui moment intens eu înteleg emoţie, concentrare, suflet făcut ghem, piele ca de găină, lacrimi în ochi, o gheară în stomac, o zvâcnire de venă în spatele urechii… Le stiu, le cunosc, le-am trăit şi-am să le mai trăiesc. Nu se temină întotdeauna cu bine, dar sunt memorabile.
La mine prima dată s-a manifestat cu lacrimi în ochi. Aveam 7 ani şi mă despărţeam de mama, care rămânea în spate în timp ce eu intram în şcoală. N-am plâns atunci, am făcut-o însă peste 25 de ani, când eu am fost cea care a rămas în spate ascultând: “ să sune clopoţelul, în prima zi de şcoală, să-nveţe toţi copiii, să scrie cu cerneală…” iar Iulia si Sonia, fetiţele mele, păşeau, ţinându-se de mână, pentru prima dată pe treptele şcolii. Mi se face în continuare pielea ca de găina la fiecare început de an şcolar. Al lor, că la ale mele, după clasa întâi n-am mai avut emoţii. Doar bucurie. Intensă.
Momentele de aşteptare sunt, iarăşi , de-o intensitate aproape nepermisă. Un rezultat la un examen nu este aşteptat decât cu inima strânsă, fie că eşti la limita dintre noua şi zece, fie sau mai ales, dacă esti pe punctul de a-l pica. Când nu ştii în ce toane va fi azi profesorul de statistică şi dacă problema aia se rezolva de fapt intr-un alt fel. Deh, momente…
Zile de relaș
A vrut Dumnezeu ca anul acesta de Paște să avem soare și zile frumoase. Am stat mult în curte, am fost în vizită la prieteni, care btw, și-au făcut o casă frumoasă și așteaptă acum să le crească gazonul în curte, am mâncat, am râs, am meditat (în pozele alea în care am ochii închiși asta făceam, să fie clar!), am vorbit și ne-am jucat. Ah, de-ar fi toate zilele din an așa frumoase… La însorite mă refer. 😀
Sper că și voi ați petrecut frumos!
Vin sărbătorile…
Știu că aproape am înnebunit, îmi tot vine să cânt aia cu: Vin sărbătorile, vin sărbătorile. Dar nu vine Crăciunul, nu-i așa? Melodia asta se cântă doar atunci și chiar nu știu de ce. E drept că doar începutul ei se potrivește cu vremea asta, dar…
E frumos tare de Paște! Poate chiar mai frumos ca la Crăciun, dar nu vreau să intru în polemici (sau poate vreau 😀 ).
Sunt ani în care ador Crăciunul pentru felul în care strălucesc luminițele în pomuș de iarnă, pentru bucățile mari de șorici pe care le devorăm în timp record, pentru barba albă a Moșului, pentru mirosul din casă, pentru… și ani în care nu-mi place așa mult pentru că nu-i zăpadă, pentru că e frig, pentru că Moșul nu mi-a adus mie sau alor mei ce ne-am dorit…
Pentru că dăruiesti, primești
Rar se mai întâmplă în zilele noastre să fim altruiști. Mărturisesc că-s foarte mândră de mine când mi se întâmplă asta. Și-s mândră des. 🙂 Sunt foarte puține persoane care dăruiesc lucruri, fără să ceară nimic în schimb la un moment dat, deși există posibilitatea să primească mult mai mult datorită gesturilor pe care ei le fac fără nici un fel de subînțeles.
Zilele acestea, (pe lângă faptul că mi-am pierdut buletinul 🙁 ) am primit un pachet promoțional Milka Jacobs – Daruiesti, Primesti. În pachet se afla și o eșarfă draguță (cine mă cunoaște știe că sunt fan eșarfe, cine nu, află acum) tocmai bună de purtat pe vremea aceasta dificilă și ciudată de sfârșit de aprilie și început de mai. În mintea mea de femeie cu toane n-am crezut niciodată ca movul cu verdele ar putea fi puse în același loc, dar iacătă că se poate.Acum am aflat că Milka și Jacobs de fapt premiază purtătoarele de accesorii din aceste pachete. Sunt tot felul de caravane pretutindeni prin oraș conform paginii lor de Facebook , iar eu am văzut zarvă mare acum două zile prin zona P-ța Unirii, dar nu mi-a picat fisa căci altfel făceam și eu o mică paradă și poate câștigam un voucher de 10.000 ron. Da, n-am scris suma greșit. 🙂
Acum în săptămâna mare când toți cheltuim mai mult decât ne ține punga, este frumos să vezi cum unii oameni câștiga totul felul de premii, mai mici sau mai mari, în funcție de norocul fiecăruia. De exemplu eu ieri am pierdut 100 de lei din buzunar. Nu mi i-a furat nimeni, sunt sigură. So, cineva se cheamă că i-a câștigat. Dar nu-mi pare rău. Fiecare cu norocul sau ghinionul lui. 😀
Acum în săptămâna mare când toți cheltuim mai mult decât ne ține punga, este frumos să vezi cum unii oameni câștiga totul felul de premii, mai mici sau mai mari, în funcție de norocul fiecăruia. De exemplu eu ieri am pierdut 100 de lei din buzunar. Nu mi i-a furat nimeni, sunt sigură. So, cineva se cheamă că i-a câștigat. Dar nu-mi pare rău. Fiecare cu norocul sau ghinionul lui. 😀
Mi-am pierdut buletinul
Da, știu, îs căscată de numa, dar nu asta-i cea mai tare fază.
Ideea e că mi-am dat seama că-mi lipsește chiar in fața chișeului unde trebuia să îmi plătesc rata la bancă. Cu toată supărarea mea că nu-mi găseam cartea de identitate, mi-a crescut inima când casiera m-a anuțat cum că dacă n-am buletin, nu pot plăti rata. Într-un fel mi-aș dori să nu mai am niciodată buletin. 😀
Anyway, mă duc să-l caut. Am o vagă idee cam pe unde l-am uitat. Da, sigur nu e rătacit. E uitat pe undeva. Sper!
Dacă e marți, avem trei link-uri
Mai repede decât m-aș fi așteptat a venit din nou ziua de marți și zic să o primim cum se cuvine, aruncând un ochi pe trei articole draguțe din minunata noastră blogosferă, fie pentru a ne mai descreți frunțile, fie pentrua ne aminti că suntem oameni și zilele astea e Săptămâna Mare. Ia să vedem:
- un scurt intro în stilul Groparului care ne anunță că a venit cu povești frumoase și mai ales amuzante din Jermania;
- Roxana încearca sa ne determine sa schimbăm un pic felul în care percepem bâzâitul insectelor în urechile noastre. Mda, când mă gândesc că se apropie sezonul…
- Poam că aveți fiecare dintre voi ceva de dăruit. Nu trebuie să fie ceva nou și nu trebuie să fie mult. Fie că e vorba de haine, jucării, dulciuri sau pur și simplu alimente, un pachet trimis zilele astea către o familie care se va bucura de primirea lui mai mult decât ne putem noi imagina, ne va aduce în suflete un sentiment greu de descris, acela că n-am stat cu mâinile în sân uitându-ne la suferința altora, ci am împărțit cu cineva bucuria de a avea. Aveți aici o listă cu oameni care au nevoie de noi zilele astea mai mult decât oricând, eu am pus ieri la poștă un pachet cu haine și alimente pentru familia Moldovan, poate aveți timp să trimiteti si voi câte ceva cui doriți. Lista asta nu-i obligatorie, e de ajuns să ne uităm în jurul nostru și vom vedea cu siguranță pe cineva care s-ar bucura fie și numai de un cozonac pe masa lui de Paște. 🙂
Toată viața adunăm chestii
Uau, am stat departe de blog trei zile și deja simt că l-am trădat cumva ca pe un iubit căruia îi spui că pleci cu prietenele la munte câteva zile, el zice că-i ok, dar tu nu te bucuri de excursia cu fetele 100% pentru că-l știi pe el părăsit și singur.
Oricum, n-am stat degeaba zilele astea, pe lângă faptul că am muncit fizic cu sârg și rezultate (diseară îmi vine mobila nouă și cu puțin noroc mâine vă arăt poze), am citit, mâncat, dormit, vizionat filme și petrecut. Da, avem în familie două flori pe care le-am sărbătorit cum se cuvine. Ei, în afară de asta am avut timp și să mă gândesc la lucruri. M-a ajutat mult și faptul că în ultima lună am luat la mână fiecare centimetru pătrat din casă și am dat peste tot felul de chestii inutile pe care le-am păstrat ani de zile fără să am o explicație logică pentru asta.
De exemplu, am găsit într-un colț al șifonierului o bluză de prin facultate pe care de fiecare dată când îmi rearanjam sau sortam lucrurile, o păstram făra să am tăria de a admite că da, vremea ei a trecut. Să fim înțeleși, nu era demodată și mă încăpea încă, dar alte bluze își cereau drepturile și ei nu i-a mai venit rândul de vreo 15 ani.