Eram în clasa a VIII-a și 1 Martie m-a găsit certată cu cel mai bun prieten. Nu-i spun iubit că nu știam ce-i aia. Îmi ceruse prietenia, eu nu i-am acordat-o pentru că-l consideram deja prieten. 😀 Cum auzise el că gelozia se obține plimbându-te cu altă fată prin fața celei ce ți-e dragă, se fâțâia mână în mână cu o prietenă buna de-a mea, ce învăța la altă clasă. N-am fost geloasă, dar n-am i-am mai vorbit. 😀 Pana la 1 Martie, când a venit la școală cu o cutie mare, plină cu mărțișoare pentru fete și o cutiuță mai mică, cu mărțișoare mai frumoase, pentru profesoare.
Stătea exact în banca din spatele meu, așa că eram practic cu cutiile la ceafă. Le-a dat tuturor fetelor din clasă mărțișoare, ba a împărțit și pe la alte clase, numai pe mine m-a sărit. Până la ora de engleza, când m-a întrebat arătandu-mi cutia mică plină cu martisoare frumoase de tot: “Which of these you like better?” 🙂 Am vrut să fac pe inabordabila dar m-am abținut și i-am răspuns arătându-i unul cu o față de fată cu păr lung cu breton, făcut din mătase galbenă. Atât. Ora a continuat fară alte incidente legate de subiect. Ba îmi amintesc că în ora aia, deși am fost cu mâna pe sus, n-am răspuns la nimic, dar la sfârșitul lecției profesoara de engleză a spus: Azi nu am timp să vă pun note, dar Ninei tot îi dau un zece. Aveți cuvântul meu că nu scosesem o vorbuliță toata ora, dar aveam nevoie ca de aer de zecele ăla. 😀
Însă la sfârșitul orelor a venit la mine și mi-a dat mărțișorul pe care i-l arătasem, spunandu-mi: “Ia-l tu, că mi-a rămas.” N-am știut dacă să mă bucur sau să plâng, dar ăla a fost reînceputul unei lungi și frumoase prietenii. Prietenii am spus. 🙂
Leapșa am furat-o de la Miruna (blogul încă nu ți-l pot citi cu explorer) și îi dau drumul liberă în blogosferă (lepșei zic). Mai are cineva povești de mărțișor?
Oarecum, povestea se aseamana. Doar continuarea difera 😛
@Copila blonda- seamana mai ales prin faptul ca amandoua am primit cate un martisor in care predomina galbenul. 🙂
La mine martisorul s-a rezumat la primit pupici si zambete de la colege 🙂
@Gerhald- sa fii multumit! 😀
A hahah! Ce poveste scumpa. Eu imi aduc aminte ca aveam o punga mare de martisoare si mi le-a furat un tigan cand stateam cu sora mea pe o invartitoare in fata blocului.
@Draw for Joy- hahah, asa va trebuit daca va ardea de joaca. 😀
[…] pe care mi-a dat-o Dragoş. Zice să spun o poveste de mărţişor. Aveţi şi dumneavoastră? (Nina a onorat leapşa cu o povestioară […]