Nu eu. Fetele. Mai exact Iulia.
La Waldorf (școala unde învață fetele mele) lectura suplimentară e la fel de obligatorie ca și în orice altă școală tradițională. Numai că la tradițional nimeni nu te controlează sau nu se asigură că tu ai și citit cartea/romanul respectiv, cel puțin așa era pe vremea mea.
Metoda aleasă de doamna de română a fetelor mele este urmatoarea: a împărțit cartea de 415 pagini la 26 de copii, cărora le-au revenit de povestit cca. 16 pagini de fiecare. La oră se studiază normal lecțiile din programă, dar la sfârșitul acesteia un copil sau doi, în funcție de timpul rămas, povestește partea lui din roman, dupa care, colegii îi pun întrebări și mai adaugă câte ceva dacă găsesc de cuviință. De data asta a fost vorba de Kim al lui Rudyard Kipling.
Sonia a avut numarul 12 și și-a spus povestirea acum o săptămână cu mare succes pentru că ei îi place mult să citească și povestește cu tot felul de detalii. Iulia însă… Ei nu-i convine să citească la comandă. Iuliei dacă-i place cum începe o carte o citește, dacă nu, nu. Fie vorba între noi cam puține i-au plăcut până acum. 🙁 Să revenim. Pe lângă faptul că nu-i o cititoare înrăită, Iulia e și foarte emotivă când vine vorba să se adreseze unui grup. Sau era.
Vinerea trecută a fost ziua în care ea trebuia să-și povestească partea din roman în fața clasei. Și-a făcut povestirea pe o hârtie, a citit-o, a modificat-o, iar a citit-o, ce mai, ca un om mare. Apoi a venit la mine, mi-a spus că are mari emoții și faptul că-mi spune asta, o mai eliberează de ele. Am încurajat-o cât am putut, i-am spus că-i pregătită, că nu au colegii cu ce să o încurce în povestire și i-am urat succes. Vineri seara când a ajuns acasa am vazut-o tristă. Ce s-a întâmplat Iulia? Deja mă gândeam că s-o fi încurcat la povestire. Îmi spune: Azi nu am avut timp și doamna de română m-a rugat să povestesc eu luni. M-am liniștit. Dar ea a continuat: Mami, tu știi cum e când te îndrăgostești și îți bate inima tare de tot în piept? Eu m-am uitat la ea cu ochii bulbucați și i-am răspuns teleghidat: Eu știu, dar tu de unde știi? Ea: Știu, pentru ca așa o să-mi bată mie inima tot weekendul până la prezentarea de luni. 😀
Ei bine, azi vă pot spune fără emoții că Iulia s-a descurcat foarte bine, a răspuns cu succes și avalanșei de întrebări venită din partea colegilor si, cel mai important, a căpătat încredere în forțele proprii, acum știe sigur că dacă este pregatită, poate susține oricând o prezentarea în fața unui public.
Bineînțeles că sunt în clasă și copii care nu au citit cartea, dar acele 16 pagini pentru fiecare n-au fost alese la întâmplare. Știe doamna cu cine are de-a face. Celor care n-au binevoit să parcurgă decât paginile care le reveneau, le-a fost stârnită curiozitatea prin pasajele pe care le-au avut de citit și majoritatea dintre ei au fost foarte atenți la povestirile din clasă până când n-au mai rezistat să aștepte sfârșitul povestit de colegi și s-au apucat de lectura întregului roman.
Nu știu dacă felul asta de a verifica lectura suplimentară este ceva specific Waldorfului sau e pur și simplu o metodă didactică a unui profesor dedicat meseriei și verificată în timp, dar sunt foarte încântată că doamna de română s-a gândit să procedeze așa.
Este una dintre metodele moderne de predare invatare si asa cum ai scris si tu unul din rolurile sale este sa trezeasca pustilor curiozitatea.
O chestie din asta in mod normal se face la orice scoala, la ora de Limba si Literatura Romana, insa comparativ cu Waldorf, scolile de stat au o materie mult prea incarcata si se axeaza in special pe metode traditionale, tocitul si asa-zisa cultura generala fiind inca la baza si nu faptul ca elevul trebuie sa invete sa constientizeze, sa gandeasca ceea ce face.
In fine.
Succes cu fetele!
@iYli- ma bucur sa aud ca asa ar trebui sa fie peste tot. Mi se pare o chestie care chiar ii va ajuta pe astia mici in viitor. Multumesc si ti pup!
cuvintul ‘comentarii’ iti spune ceva miss toane??? iti mai aduce aminte cite dealde deastea am rumegat noi 🙂
ma bucur ca lucrurile s-au mai schimbat prin scoli.
anyway, Waldorf is the best! cel putin pina acum (noi suntem abia la clasa I asa ca m-ai avem multe de explorat)
@Ioana- o, da! Cate comentarii am invatat la viata mea… Toceala curata. 🙁
Interesanta metoda. Pe vremea mea adica cand eram io ca mandrele tale lectura obligatorie era pentru toata cartea.fie ca avea 16 pag fie 450. Da era musai si da, am citit ca imi placea da io eram cazu fericit.Ma bucur pentru tine ca ai gasit scoala potrivita pentru mandrele tale.
@Maria- si eu am citit si eu eram tot printre cazurile fericite, dar stiu multi oameni foarte buni care n-au suferit lectura obligatorie. 😀
Din ce am citit in postarile tale, mi se pare foarte intersant sistemul asta Waldorf. Cat despre aceasta metoda de verificare a lecturii suplimentare, mi se pare infinit mai buna decat metodele din sistemul traditional de invatamant (asta in cazul in care se procedeaza la o verificare reala a acestor lecturi). Decat un rezumat copiat de la colegi (pe vremea mea) sau in vremurile de azi, de pe net…
Buna Nina,
Ma intereseaza si pe mine aceasta scoala Waldorf, am tot cautat in zona noastra dar nu sunt.
Noi stam in Militari.
Ai idee cum pot sa aflu care este mai apropiata?
Merci mult!
Te pup, Vera
Uite ca mai exista si profesori dedicati. Toata stima!
Bine zis ca trebuie sa ii ajute, insa asa cum am spus, din ceea ce observ, sistemul de invatamant de stat este oarecum la pamant.
io n-am invatat niciun comentariu. Am citit toate cartile din programa plus altele conexe, pe care ni le “starnea” diriga, mi-am facut comentariile serios si am citit materia de 2 ori cu 3 zile inainte de Bac. Am luat 10.
Metoda asta de care zici e misto de tot, exact pentru ca de fapt “limiteaza” munca alor mici, dar ii “forteaza” sa faca pasul spre citirea integrala prin curiozitatea pe care le-o starneste. Absolut genial. Ca si mie, daca mi-ai da 16 pagini dintr-o carte, tot acolo as ajunge.
Ma bucur ca a mica a prins curaj. E misto sa vezi ce diferite sunt, desi teoretic ar trebui sa fie cam la fel. Parca-s gemene, nu? Sper ca nu gresesc.
@andreea- e foarte misto sistemul Waldorf de fapt e altceva, are si el bubele lui dar parca nu-s asa mari si de nevindecat decat cele din invatamantul traditional.
@vera- din pacate in Bucuresti e un sigur Liceu Waldorf cu clase de la I la XII si sunt vreo doua gradinite. Atat.
@Gerhald- sunt sigura ca mai exista si azi profesori dedicati chiar si in invatamantul romanesc traditional, dar sunt atat de rari ca nu-i mai vedem.
@iYli- poate cu mult efort din partea profesorilor sa se ridice si invatamantul nostru de la nivelul solului la care a ajuns. Dar pentru asta iti trebuie motivatie si ei sarmanii n-o mai au. 🙁
@dojo- fatah, aveam si eu in clasa un singur copil care nu invata comentariile asa cum ni le dicta doamna de romana. El le facea atunci pe loc cand il asculta profa. Noi astia capiati si tocilari ziceam de el ca-i lenes si nu invata, nu intelegeam de ce naiba ia doar 10 cand el nu zicea un cuvant ca in comentariu. Azi e unul dintre cei mai buni avocati pe care ii are tara asta. 😀
Chiar ca e o metoda inedita de a face pe cineva curios.
Felicitari micutei tale. 🙂
@Tomata -multumim, fata draga!
Observatie asa, un pic offtopic: incet incet, de multe ori fara sa ne dam seama, suntem obligati sa facem ce vor altii. Multi apreciaza tehnica profesoarei, dar ne ferim sa spunem ca numele real al actiunii ei este “manipulare”.
Nu e interesant cum sistemul de invatamant incearca sa uniformizeze oamenii ? Chiar si in sistemul waldorf. Oare a aflat cineva ce ii place Iuliei ? Lucru manual, muzica, matematica, natura…..
@Darael- suntem manipulati de cand ne nastem si pana cand murim intr-un fel sau altul. Sa crezi ca poti scapa de atsa e o utopie. Chiar ieri vorbeam cu o prietena care atunci cand era mica ura cititul. Ii citea mama sau sora si asta numai cand avea ea chef sa asculte. Prin facultate a prins gustul lecturii si de atunci citeste intruna. Ce-i rau in faptul ca astora mici li se deschide apetitul mai din timp fie chiar si prin manipulare?
Nina, nu e nimic rau in a deschide apetitul pentru citit.
Dar, daca recitesti ce ai scris chiar tu aici la comentarii, tu spui ca scopul scuza mijloacele, iar manipularea intr-un scop “bun” e utila si folositoare.
La prima vedere asa este, dar tot a constrange / obliga / forta pe cineva se numeste. Chiar si in cazul prietenei tale de care vorbesti… vezi si tu ca ea s-a apucat cand a SIMTIT EA, cand a DORIT EA.
Eu incerc (cat pot si eu nestiutor fiind) sa ma raportez la Viata intotdeauna. Viata nu ne obliga niciodata la nimic, intotdeauna ne arata variantele si noi alegem intotdeauna. De ce oamenii ar face altfel decat Viata insasi ? Eu va spun de ceea ce ar trebui sa fie invatamantul, dar ceea ce spun eu se va face pe pamant peste cel putin 100.000 de ani.
@darael -eu nu zic ca intr-o lume perfecta tu n-ai avea dreptate, dar din pacate trebuie sa ne adaptam. Prietena mea imi spunea cu regret ca daca cineva ar fi convins-o cand era mai mica sa citeasca inca de atunci acum ar fi fost mult mai deschisa la minte. Asa crede ea.
Hihihi, prietena ta arata o candoare deosebita. Spune-i ca ea este azi asa cum este tocmai pentru ca nu a citit atunci. Daca citea obligata fiind, azi ar fi avut numai probleme din cauza tensiunilor sufletesti.
Ah, nu v-am spus ?
Oamenii pot fi obligati la multe, inclusiv la “adaptare fortata”, “pentru ca trebuie”, “pentru ca e frumos”, “pentru ca da bine”, dar INTOTDEAUNA aceste lucruri se platesc printr-un suflet schingiuit. Iar mai devreme sau mai tarziu aceste probleme sufletesti se exteriorizeaza prin boli, suferinte si durere.
Hehe, Nina, eu eram unul dintre acei elevi “urâţi” pentru că nu învăţam comentarii. Niciodată nu am stat bine cu memoria, însă aveam (am??) o “vrăjeală” în mine, că scoteam 3-4 pagini de comentarii la un singur vers!
@Anka- da, dar tu citeai versul. 🙂
Mai mult proză citeam, dar da, citeam la greu! (prin comparaţie, acum abia dacă mai apuc…)
Oricum, practica asta de care spui tu aici e foarte bună! Eu am dat de ea abia la masterul de la CEU Budapesta, unde pentru unele seminarii ni se dădea de citit un text împărţit la toţi şi fiecare îşi comenta în seminar bucăţica lui. Super-pecializare, “nişare” şi, în final, eficienţă! 🙂