Nu eu. Fetele. Mai exact Iulia.
La Waldorf (școala unde învață fetele mele) lectura suplimentară e la fel de obligatorie ca și în orice altă școală tradițională. Numai că la tradițional nimeni nu te controlează sau nu se asigură că tu ai și citit cartea/romanul respectiv, cel puțin așa era pe vremea mea.
Metoda aleasă de doamna de română a fetelor mele este urmatoarea: a împărțit cartea de 415 pagini la 26 de copii, cărora le-au revenit de povestit cca. 16 pagini de fiecare. La oră se studiază normal lecțiile din programă, dar la sfârșitul acesteia un copil sau doi, în funcție de timpul rămas, povestește partea lui din roman, dupa care, colegii îi pun întrebări și mai adaugă câte ceva dacă găsesc de cuviință. De data asta a fost vorba de Kim al lui Rudyard Kipling.
Sonia a avut numarul 12 și și-a spus povestirea acum o săptămână cu mare succes pentru că ei îi place mult să citească și povestește cu tot felul de detalii. Iulia însă… Ei nu-i convine să citească la comandă. Iuliei dacă-i place cum începe o carte o citește, dacă nu, nu. Fie vorba între noi cam puține i-au plăcut până acum. 🙁 Să revenim. Pe lângă faptul că nu-i o cititoare înrăită, Iulia e și foarte emotivă când vine vorba să se adreseze unui grup. Sau era.