Trec zilele astea prin incredibilele emoții, ca să nu le zic griji, legate de plecarea copiilor de acasă. Căci da, au plecat. Singure.
N-a spus nimeni că-i uşor să fii părinte, dar nici să ne martirizăm nu avem dreptul. Că vrei să-ţi protejezi copilul cât mai mult, să-i oferi tot ce-i mai bun, să-l fereşti pe cât posibil de greutăţi, e în firea nostră de părinţi să ne dorim asta, dar trebuie să ştim că nu întotdeauna îi ajutăm pe cei mici purtându-ne prea protector.
Soluţia nu-i să interzicem ci să oferim libertate. Nu toată odată, căci va fi în exces, şi excesele nu-s indicate nici de medici. Ah, dacă ar exista măsura asta care să se aplice tuturor copiilor…
Vineri am ieșit în poartă și le-am condus pe fete cu privirea. Au plecat. Singure.
Educaţia lor depinde în primul rând de ei şi în al doilea rând de noi. Apoi de şcoală, de profesori şi nu în ultimul rând de societate, dar societatea în care alegem să trăim depinde de noi. Este cumva un cerc în care ne învârtim şi pe care noi credem că-l stăpânim. Aşa să fie oare?!
Fiecare dintre noi îşi educă copilul cum crede el că e corect şi, pana când copilul nu va da piept cu viaţa, nu vom şti dacă am reuşit sau nu în demersul nostru. Aşa că, cel puţin în partea asta care depinde de noi, să încercăm să le facem copilăria frumoasă. Cu dragoste, cu duioşie, cu timp petrecut alături de ei, cu jocuri şi nu în ultimul rând cu libertate. O libertate înţeleasă corect şi de părinte şi de copil. O libertate a vârstei lui, a copilului.
La baza educaţiei copiilor noştri stă deosebirea binelui de rău. Încă de la prima poveste, copiii învaţă să facă diferența între ele . Legat de bine şi rău, pe tot parcursul vietii vor trebui să facă alegeri. Noi încercăm să-i educăm în aşa fel încat, atunci când vor fi la vârsta bilanţului, alegerile bune să fie multe, multe, iar cele rele să fie uitate.
Sper ca noi acum am luat acum o decizie înțeleaptă. Le-am lăsat să plece. Singure. Așa au vrut ele. Și-au dorit din tot sufletul, ne-au promis că se descurcă și noi le-am dovedit că avem încredere în ele.
Banuiți unde-au plecat, așa-i?
Pai la un moment dat si pasarelele pleaca din cuib? Sigur se vor descurca si daca vor avea vreo belea, sunt sigur ca nu vor ezita sa apeleze la parinti.
@Gerhald- le sun din jumatate in jumatate de ora. Dar ele au doar 11 ani. Sigur, cu timpul, ma voi obisnui. 🙁
da unde s-au dus?!
@Ioana- hahah, au plecat singure la scoala care-i la departare de doua mijloace de transport in comun. 😀
Ha ha ha – eu banuiam unde! fiul meu vine de 2 zile singur de la scoala cu RATB. asa ca te inteleg perfect.
am uitat sa mentionez – are 11 ani!
@Anca- noi nici daca ne vorbeam, nu ne sincronizam asa sa hotaram cand sa-i lasam singuri pe drumul asta scaoal-casa. Eu deocamdata seara ma duc dupa ele.
Bravo lor. Bine ca n-au plecat pe front….
Nu stiu daca iti mai aduci tu aminte, dar am vazut la un moment dat o tigancusa la vreo 4-5-6-7 ani care fuma smechereste de parca ti-era si frica s-o-ntrebi ceva ca sa nu te loveasca…
(:) ne putem imagina ca traieste bine mersi)
Children Learn What They Live (Copii invata ceea ce traiesc)-by Dorothy Law Nolte:
….Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi.
Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti…….
Asa ca miss toane, fii barbata si inspira-le curaj si siguranta cind fluturi din minuta la poarta. PENTRU CA POTI.
Imi place ca acum dau sfaturi… mai vedem ce zic peste vreo 4 ani…
@Gabi- daca plecau pe front, mergeam cu ele. 😀
Da, o mai stiu pe tigancusa, sigur are copii de scoala acum. 😀
@Ioana- da, si eu sunt tare la teorie, dar deocamdata ma omoara practica. 🙁
E foarte ok ca le-ai dat voie, poate lasi si practica de a le lua seara (numai daca si ele vor, iar daca iti cer asta e musai). Numai asa vor invata sa se descurce in situatii limita (crede si nu cerceta 😉
@Carmen- astept sa mai creasca un pic ziua si le dau liber si la intors. 🙂
in mod ciudat ..eu ma gandeam ca s-au dus singure la intalnire cu baietii de 14 februarie :d off…
@danna- hahahah, hai bre, au 11 ani. 😀
ofof, Mara mea a plecat in prima tabara de curand , la 8 ani, si numai pe telefon am stat in primele zile.Repede repede trece timpul si va vrea si ea sa mearga singura prin oras, la scoala sau in alta parte. Fricile sunt in primul rand ale noastre , ca parinti, dar trebuie sa ne luptam cu ele pentru ca vrem sa fie descurcareti si nu dependenti de noi toata viata. N-avem incotro decat sa ne facem curaj 🙂
@lila- Dap, sa ne facem curaj. Sau vorba lu’ Vanghelie: ëste foarte usor sa nu-ti fie frica cand ai curaj”. 😀
:))) ceva de gen – curaj, gaina, ca te tai! 🙂
@Nina si @lila – si Roxi a mea e saptamana asta in a 2-a tabara de schi, prima fiind acum vreo luna, deci tot la 5 ani jumate cat are ea. Am avut ceva emotii, dar pt ca s-a descurcat si mai ales i-a placut si a mai vrut, acum e din nou la munte. Am ceva emotii pt cum e acolo, dar mai ales emotii “macro”, de genul: “da’ oare nu se desprinde prea devreme de cuib? e normal sa-i placa sa nu fie cu noi o saptamana intreaga la varsta asta?” D-astea…