fără toane

Mie îmi place sportul și aș vrea mult de tot ca și copiii mei să-l îndrăgească, cel puțin la fel de mult. În copilărie am și încercat să practic câteva,  iar baschetul a fost cel pe care l-am îndrăgit în mod deosebit.

Am vrut de multe ori să-mi duc fetele într-o sala de sport, să vadă pe viu o competiție, că la televizor nu-i tot una. Ieri am aflat pe twitter de la nebuloasa ca joaca BC Timisoara cu Steaua,  returul meciului din Cupa Romaniei la baschet masculin. În tur scorul fusese 82-75 pentru Steaua, iar deținătoarea Cupei în sezonul trecut e  Elba, aka BC Timișoara.

Deși aveam un program criminal, ne-am strecurat printre dentist, școală, lecții și am reușit să ajungem la meci. E drept, un pic mai tarziu, dar suficient de devreme cât sa vedem spectacolul, atat cel de pe teren si cel din tribune.

Nimic nu se compară cu urmărirea unui meci din tribune. Nimic. Nici să-l vezi la televizor, nici să citești despre el în ziare și cu atât mai puțin să aflii doar scorul final și să-ți faci o părere. Un meci, pentru mine, înseamnă mai mult decât rezultatul. Deși am auzit că doar asta contează. 😀 Nu-i adevarat. Sportul inseamna mult mai mult, iar cine nu e de acord cu asta, nu a făcut niciodată sport. 🙁

Nu-s încă suporter al Timișoarei, dar  mă durea sufletul când o vedeam pe nebuloasa aseară mușcându-și pumnii de supărare că mingea trimisă din afara semicercului de trei puncte refuză cu încăpătânare să intre în coș. 

 Așadar, aseară a fost prima dată când fetele au văzut o competitie sportivă pe viu. La sfârșit Sonia a spus simplu: “Mami, ăsta-i singurul meci la care eu nu m-am plictisit, mai vreau să vin la meciuri.” Adică, acasă, la televizor, se cam plictisea copilul.

În sală, în afară de ele și câtiva pitici ai  jucatorilor sau de la club, nu prea erau copii. Nu mă înțelegeti greșit, tineret era, dar nu copii. Sunt sigură că mulți părinți ar vrea să-și ducă copiii să vada sport de performanță, dar nicăieri nu scrie sau nu e anunțat unde și când au loc meciurile, fie ele de baschet, handbal, volei sau altceva. În afară de câțiva oameni din anturajul jucătorilor, publicul larg nu află de meciuri. Sau află prea târziu. Aflam în schimb multe alte lucruri complet nefolositoare, cum că o baba a dat nu știu câte milioane pe un scaun din biserică. Nu detaliez că iar mă enervez.

Iulia a fost fascinată  de galeria Stelei, care a cântat tot meciul. Bine, poate dacă văd ăștia mai mulți copiii în sală, renunță și la clasicul “M__e echipa adversă” și totul va fi ok. Scorul final al partidei a fost 96 – 63 tot în favoarea Stelei. Așa-i în sport, câștigă cei mai în formă. 🙂 

So, cum vrem noi ca sportul în țara asta să aibă viitor, dacă nu ducem copiii în săli? Să vadă, să le placă, să-și dorească și să fie. Sportivi.

P.S.  BC Timisoara are un antrenor de legendă în persoana domnului Dragan Petricevic despre care a scris Cristina Bazavan aici.