fără toane

L-am invitat pe Cristian să ne povestească odiseea prin care a trecut de curând, datorită unei pietre năstrușnice apărută din senin la glanda salivară. Și-a făcut treaba cum nu se poate mai bine (și el și piatra), vă rog să citiți și să trageți învățăminte din povestirea următoare.  Atenție text lung!

În primele zile ale acestui an, m-am procopsit cu piatră la glanda salivară dreaptă. 

Știu, mulți dintre voi se miră cum poate apărea piatră tocmai acolo, dar vă spun eu: se poate.  Nu mă întrebați de la ce, că nu știu să vă zic, dar am auzit diverse păreri: unii spun că de la apa minerală băută în exces, alții ( prieteni buni) mi-au zis că așa-mi trebuie dacă salivez prea mult la bunătățile lui tanti Jeni. În fine, eu aș miza mai mult pe prima variantă, deși cea de a doua ar fi mai evidentă, ținând cont  de îndeletnicirile mele din ultima vreme.

 La început am crezut că este o afecțiune a urechii drepte, durerea apărând în zona aceea, mai ales după ce mâncam ceva, drept pentru care, la sugestia unei bune prietene, medic de profesie,  pe care am apelat-o pe messenger, am început să iau picături de urechi și antiinflamatoare, tratament extrem de pertinent în asemenea cazuri. Durerea s-a atenuat un pic, dar insuficient, drept pentru care, după două-trei zile, în urma unei crize acute de durere, am fost dus cu forța la Spitalul ORL de pe Panduri. Da, eu la doctor nu merg decât în ultima clipă sau dus cu forța, ce să fac? După ce doamna doctor de acolo m-a examinat, palpat și s-a holbat în urechea și cavitatea mea bucală cu ajutorul diverselor lămpi, pensete și spatule, verdictul a fost clar: urechea este în regulă, dar glanda salivară dreaptă este inflamată, existând probabilitatea foarte mare să existe acolo o depunere de piatră ( litiază, pre numele ei medical). Dânsa mi-a recomandat antibiotice, antiinflamatoare și o examinare grabnică a salivei la BMF ( Spitalul de Chirurgie Buc-Maxilo-Facială). Am înțeles de la această doctoriță că medicii specialiști de la BMF dețin aparatură modernă și sofisticată ce poate depista din salivă ( analiza se cheamă saligrafie) dacă am piatră sau nu, iar intervenția este fie chirurgicală ( scoaterea glandei afectate) fie externă, cu un aparat rezonator ce ”sfărâmă” piatra și o face mai ușor de eliminat pe cale naturală.

Vizita la ORL Panduri a fost într-o vineri, deci luni, după week-end, m-am dus degrabă la BMF, cu trimiterea de la Panduri să-mi rezolv cumva treaba cu glanda salivară. Acolo am fost trimis la cabinetul directorului spitalului, pe care cei de acolo îl apelează respectuos cu numele de ”Domnul Profesor”. În antecamera dumnealui am înțeles de ce: pe pereți se aflau numeroase poze înrămate cu dânsul, la diverse conferințe, fie vorbind de la tribună, fie ascultând prelegerile altora, fie în poze de grup cu alți confrați, poze făcute înainte de asaltul final asupra bufetului suedez ce se oferă de obicei după conferințe. Deci ”Domnul Profesor” este o somitate. Dumnealui m-a primit în biroul dânsului. Da, e un birou nu un cabinet de consultații. În locul vitrinelor cu medicamente, a patului de consultații și a aparatelor sau instrumentelor de rigoare, se află un birou de lemn masiv, o bibliotecă, două fotolii și o vitrină cu diverse trofee, diplome și distincții, inclusiv o imensă carte care se dovedește a fi Teza de Doctorat a Domnului Profesor, deschisă la o pagină oarecare pentru a fi admirată de pacienți, care oricum nu înțeleg nimic din ea.

Domnul Profesor m-a palpat delicat sub mandibulă, apoi cu un aer expert m-a trimis la ecografie la Pro Life, o clinică particulară. La întrebarea mea ” de ce nu fac o ecografie aici?” mi-a răspuns că mai bine mă duc acolo, așa mă sfătuiește dumnealui. Și să vin cu ea lunea viitoare s-o vadă, că dumnealui nu are consultații decât în zilele de luni. Ei bine, ecografia am făcut-o de pomană fraților. În ea nu se vede nici-o piatră. Doamna doctor ecograf explică: ”Probabil e undeva sub mandibulă, în spatele osului, iar aparatul nu o poate vedea. Într-adevăr, e ceva inflamat aici, dar piatra nu se vede și pace. Mai bine faceți un RMN, costă doar 500 RON dar aflați o treabă”. Doamna doctor ecograf nu știe că 500 RON sunt o avere pentru mine la ora asta. Așa că am decis să aștept până lunea viitoare să mă duc la Domnul Profesor. Precis dumnealui se va prinde cum stă treaba și ori mă taie să scoată glanda salivară, ori dă cu rezonatorul acela p-acolo și o sfărâmă, să o pot elimina prin salivă. Doar au aparate sofisticate pe acolo, așa zice lumea.

În timpul acesta n-am stat degeaba: am luat antibiotice și antiinflamatorii mai departe,  pe cele mai puternice și am căutat pe Internet cum stă treaba cu piatra asta la glanda salivară. Simptomele sunt clare, nu aveam nici un dubiu că acesta este diagnosticul și eram împăcat cu gândul că mă voi opera. Nu era ceva complicat și oricum, nu este singura glandă salivară din gură. Singura consecință ar fi fost faptul că pe partea dreaptă voi saliva mai puțin. Mare treabă.

Durerile persistau, mai ales după ce mâncam. Cauza este următoarea: glanda salivară, inflamându-se din cauza că nu poate elimina întreaga salivă produsă, apasă pe nervul facial, ceea ce produce dureri atroce de la tâmplă până la baza mandibulei, inclusiv sub nas, paralizând de durere jumătatea dreaptă a feței. Singura alinare era guma de mestecat. Da, nu râdeți, banala gumă de mestecat servită imediat după masă duce la eliminarea progresivă a salivei abundente acumulate în glandă și atenuează durerea în timp mai scurt. Vă mărturisesc că nu am mai ronțăit atâta gumă de mestecat decât în copilărie, când primeam cu deosebită bucurie ”gume cu surprize” de la mama (avea o colegă al cărei soț era pilot de avion pe curse externe).

M-am dus plin de speranță lunea următoare, la Domnul Profesor. Aveam ecografia în buzunar și așteptam să-mi vină rândul la consultație. Simțeam că izbăvirea era aproape. Intru în biroului dânsului, Domnul Profesor îmi studiază atent ecografie și spune răspicat: ”Dumneata nu ai nimic.” Am crezut că glumește, dar dânsul vorbea foarte serios. ”Domnule Profesor, dar, mă doare de înnebunesc! Simptomele sunt clare de litiază, vă rog, operați-mă, faceți ceva!” i-am zis disperat. Domnul Profesor își scoate tacticos ochelarii și explică doct: ” Este posibil ca dumneata să ai saliva mai… groasă, să zic așa. Din cauza asta, să ai probleme acolo.” Aha, deci saliva! Și atunci mi-am adus aminte de ce am ajuns aici prima oară: ” Păi, atunci nu îmi faceți o saligrafie?” Profesorul râse scurt: ”Ha, ha… Nu stimate domn… nu am de ce să fac saligrafie, pentru că afară, saliva se elimină curată, sunt sigur de asta. Vă recomand să lingeți o felie – două de lămâie pe zi, să vă masați glanda salivară după ce mâncați și să luați no-spa. Vă mulțumesc. Următorul, vă rog!”

Fusesem expediat cu problema nerezolvată… Eram dezamăgit, mai ales că eram conștient că linsul lămâiei și masajul glandei nu ajutau prea mult.

A doua zi, marți, nu am mâncat nimic toată ziua. Mi-a fost frică, deoarece știam cât de mult mă va durea după. Seara însă nu am rezistat și am mâncat două-trei felii de pâine prăjită cu ou, un deliciu simplu care-mi place foarte mult. La mai puțin de cinci minute după asta, m-a apucat o durere cumplită în toată jumătatea din dreapta a feței. Mai cumplită ca niciodată. Mă plimbam prin casă mestecând gumă și primind cu stoicism salvă după salvă de junghiuri și înțepături atroce în diverse zone afectate ale feței. Era ora 9:30 seara când, în plină criză dureroasă, m-am îmbrăcat și am plecat la Urgență, la Spitalul Municipal.

Doamna doctor de acolo de la Triaj, după ce mi-a ascultat cu răbdare și înțelegere problema, m-a trimis la Spitalul Colțea, la Camera de Gardă, deoarece dumnealor la Municipal nu au secție de ORL la Urgență. Am ajuns la Colțea cam în 15 minute, RATB-ul circulând destul de bine la ora aceea. Am așteptat un pic acolo, apoi am fost primit de un medic în vârstă. ”Litiază, clar! Trebuie să vă operați!”, mi-a spus dânsul după o examinare sumară. Eram bucuros că mă înțelege, mă liniștisem. ”Deci… mă operați, da? ”, am întrebat plin de speranță… Doctorul era grăbit, mai avea și alte consultații pe sus, prin spital: ” Nu, nuuu… Nu aici, te duci matale la BMF, că ăia au aparate sofisticate, ți-o scot cu rezonatorul acela, fără chirurgie, du-te la ei!” Bine, dar… Domnul Profesor de acolo…, am încercat eu să explic. ” Du-te domnule acolo, zbate-te, convinge-i, că rezolvă dumnealor cumva! Vezi că au și acolo Cameră de Gardă, du-te acum!” zise doctorul și plecă în grabă din cabinet.

Deja mă simțeam ca Domnul Lăzărescu din filmul cu același nume… măcar dacă aveam și eu prin preajmă o asistentă ca Monica Bârlădeanu, poate mă simțeam mai bine, dar așa…

În fine, ajung din nou la BMF, la Camera de Gardă. Acolo un doctor tânăr se uita la un clip pe Youtube. Părea plictisit, că nu avea pacienți, așa că sosirea mea l-a înviorat un pic. Era aproape 22:30 și eu mă gândeam că ori rămân aici pentru operație, ori trebuie să prind ultimul troleibuz spre casă. Nu aveam decât o carte în mânecă și trebuia să o joc.

I-am povestit toată tărășenia și traseul odiseei mele: ORL Panduri, BMF- Domnul Profesor, ecografie, iar BMF-Domnul Profesor, Urgență – Municipal, Urgență – Colțea și în final din nou aici la BMF, la Urgență. Tânărul doctor m-a ascultat cu răbdare. ”Mă operați, nu?” am întrebat plin de speranță, la finalul poveștii mele. Tânărul doctor dădu din cap negativ: ”Păi… dacă Domnu Profesor a zis că nu e cazul de operație, eu de ce să zic altfel?” Eram siderat, nu-mi venea să cred că nu vrea nimeni să mă opereze, deși totul era mai mult decât evident. ”Totuși, simptomele sunt clare, nu? După tot ceea ce v-am povestit, nu am dreptate?” Doctorul cel tânăr devenise foarte serios în exprimare: ”Deși simptomele sunt clare, dacă Domnul Profesor a zis că nu aveți piatră, înseamnă că nu aveți.” Am căutat în buzunar ecografia, o aveam la mine. ”Îmi pare rău, nu vreau să o văd. A văzut-o Domnul Profesor, nu am de ce să o văd și eu”, m-a refuzat doctorul.  Nu vroiam să mă dau bătut și pace: ”Dar… nu puteți să mă duceți la rezonatorul acela… să pisăm piatra și să o scuip?” Doctorul dădu negativ din cap. Am continuat: ”Dar.. nu aveți un glob de cristal pe aici să vadă piatra asta nenorocită?” Doctorul dădu negativ din cap, din nou. ”Și nu puteți să faceți nimic, nimic?” Doctorul oftă și mă expedie cu eleganță: ” Faceți ce v-a recomandat Domnul Profesor și va fi bine, veți vedea…”

Deja mă enervasem la maxim. Mi-am luat geaca din cuier și le-am spus dintr-o suflare: ” În cazul acesta, domnule doctor, să știți că mă duc acasă, caut pe net instrucțiunile și mă apuc să mă operez singur! Mă tai cu caterul, bag două degete în tăietură ca ăia din Apocalypto, smulg glanda și mă lipesc cu bandă adezivă!” Nu am așteptat reacția lui, am luat-o la fugă spre stația de troleibuz, pentru deja venise unul și vroiam să-l prind.

Nu am putut dormi toată noaptea. Durerea trecuse, dar eram revoltat din cauza tuturor celor întâmplate în ziua aceea și în cea precedentă.  Simțeam nevoia să mă descarc, să împărtășesc experiența mea neplăcută și altora, drept pentru care, am comunicat pe scurt toată tărășenia, pe e-mail, micului meu grup de prieteni dragi cu care conversez zi de zi. Căutam o soluție… și am găsit-o! De fapt nu eu ci buna mea prietenă, Nina ( da, chiar gazda acestui blog) care în urma citirii e-mailului meu furibund mi-a pus o întrebare simplă: ”Ai încercat cu ceai de drăgaică?” și mi-a pus un link. Ei, bine dragilor, în ziua ceea m-am dus la Plafar, am luat o cutie de ceai de drăgaică ( sau de sânziene, așa se mai numește el) și vreau să vă spun că în două zile deja glanda mea salivară se dezumflase considerabil. Am continuat acest tratament ( două-trei căni de ceai pe zi) și deja îmi este mult mai bine. Glanda mai este umflată un pic, mai simt durere după ce mănânc, dar deja este mult mai atenuată și suportabilă.

Mă gândesc acum, la aproape trei săptămâni de la tărășenia asta, și îmi pun întrebări: de ce nici unul din doctori nu mi-a zis nimic de ceaiul acesta care are efect mai mare decât toate antibioticele sau antiinflamatoarele pe care le-am luat înainte? De ce nici unul din doctori, mai ales Domnul Profesor, nu a fost cooperant și nu a vrut să examineze mai detaliat afecțiunea mea?

Mi-am adus aminte de vorba unui bun amic, care-mi povestea cum s-a dus el la doctor, cu o problemă, alta decât am avut-o eu și a solicitat tratament. Amicul meu, s-a dus la cabinetul medical cu mâna goală, fiind un amărât elev de liceu la vremea respectivă și doctorul i-a spus că nu are ce tratament să-i dea, că nu are nimic. Amicul meu a protestat fiind bolnav de-adevăratelea, dar degeaba: ”Dacă n-ai nimic, n-ai nimic!” a fost răspunsul doctorului și l-a poftit pe ușă afară… Acest amic, matur acum și plecat de ani buni în Germania, îmi zice că acolo, la ei, doctorii nu acceptă atenții sau șpăgi. Este inadmisibil așa ceva într-un sistem ca cel de acolo. Există cazuri în care pacienți își exprimă recunoștința față de medici după ce au fost vindecați, dar cu un cadou mai mult simbolic și nu în bani.

Povestea amicului meu, m-a luminat. Eu n-am avut nimic la mine când m-am dus la medicii ăștia care m-au consultat. Și cum nu am avut nimic… nu am avut nimic.