Peisajul zilelor mele pare compus, aidoma regiunilor de munte, din materiale diferite așezate cu furca. Prea multe drumuri nu duc nicăieri, prea multe sume nu pot face o adunare.
Mulți dintre noi ne regăsim în cuvintele lui Augustin Buzura și chiar dacă nu vom ajunge vreodată să ne caracterizăm așa cum a facut-o el, ne e ușor să recunoaștem fragmente de sentimente sau stări, trăite nu o dată și de noi, în Raport asupra singurătății.
Personajul principal al cărții, doctorul Robert Cassian, fuge de lumea dezlănțuită și se retrage într-o cabană de munte din apropierea unei stații meteorologice, unde o întâlnește pe Mara, o tânăra frumoasă și apetisantă, fiica Teodorei, o fostă dragoste împărtășită, dar neconsumată din tinerețea lui Cassian.
Departe de a fi o simplă poveste, romanul cuprinde multe istorisiri diferite, care ar fi putut foarte ușor să devină fiecare subiectul unui întreg volum. Recunosc că mi-a plăcut în mod deosebit ultima dintre ele, cea în care Cassian vorbește despre el, despre cum o cunoaște pe Daria, despre legatura dintre ei care-i mai mult decât dragoste, e chimie pur și simplu. Sau a fost…
Fără pretenții la top 100 cărți citite, lectura reușește să te atragă cu intrigi și povești de un epic galoant, desfășurate pe planuri diferite și intercalate între gândurile moșului. O carte bună pentru serile lungi de iarnă. Atât.
Sau cine știe…cum spunea și Buzura:
Timpul schimbă de multe ori culoarea întâmplărilor, atenuează asperitățile și în majoritatea cazurilor, redă lucrurilor dimensiunea lor reală.