Intâlnirea cu părinții- la liceul Waldorf

Aseară am fost la ședința cu părinții. Ce mai vaiet,ce mai bocet…

Pe mândre le-am lăsat acasă făcând curat în camera lor din proprie inițiativă, ceea ce e un lucru foarte rar întâlnit. În plus, mi-au promis că până vin, rezolvă și un test la matematică. Asta trebuie să recunosc mi-a dat mult de gândit, deja îmi era frică de ce-o să aflu despre ele la școală.

Ei, n-a fost chiar așa.  Nu spun că au fost ridicate în slăvi, dar a fost bine. Nu despre asta vreau să vă povestesc ci despre modul în care se desfășoara o ședință cu părinții la liceul Waldorf.

În primul rând nu-i zice ședință, ei îi spun întâlnire cu părinții. În al doilea rând, la ședință participă nu numai părinții și dirigintele. Stați să vedeți:

După o scurtă introducere în care diriginta ne povestește nouă, părinților, cam în ce stadiu de dezvoltare fizică și psihică se află copiii la vârsta de 11-12 ani, sunt invitați în clasa toți profesorii care lucrează cu copiii noștri. Evident că nu de fiecare dată pot fi toți prezenți, aseară au lipsit doamnele de germană și engleză, plecate la un simpozion, dar ele nu vor lipsi cu siguranță la întâlnirea următoare.

Fiecare profesor vorbește apoi despre ce face cu elevii, ce așteptări are de la ei, cam în ce stadiu se află cu pregătirea lor, etc. Ne întreabă și pe noi dacă avem probleme cu copiii la materiile pe care ei le predau și discutăm împreună, pentru a încerca să găsim soluții. Uneori găsim, alteori nu.

Ce-mi place mie tare de tot, e faptul că la fiecare materie (exclusiv matematica) o dată pe an are loc un eveniment organizat de profesor cu clasa. De exemplu, la istorie va fi pe 25 ianuarie februarie un carnaval în care copiii se vor îmbrăca în haine asemănătoare celor pe care le purtau perșii, mesopotamienii , egiptenii și grecii din vechile civilizații. Nu vreți să știți câtă documentare fac ăștia mici, fără să le-o ceară nimeni, pentru a-și alege costumele care să li se potrivească, să le placă, să fie cât mai asemănătoare cu originalele… Dar asta-i altă poveste.

Revenind la întâlnirea cu părinții, după ce fiecare profesor a stat de vorbă cu noi, am rămas din nou singuri cu diriginta și am discutat cam ce-i de făcut pentru copiii noștri, astfel încât ei să învețe cât mai mult, dar nu din obligație.

De exemplu, Sonia si Iulia nu știau la începutul anului școlar notele muzicale. Nu cântaseră niciodată la un instrument muzical și nu văzuseră o partitură în viața lor. Pentru a le ajuta, doamna de muzică a întrebat în clasă dacă există copii care ar vrea să lucreze cu ele suplimentar. Bineînțeles că au ridicat mulți dintre ei mâna, dar doamna a ales două fetițe care nu erau nici ele cine știe ce experte, dar care, s-a gandit dumneaei, vrând să le ajute pe fetele noi, vor trebui să studieze chiar ele un pic în plus. În felul acesta nu numai că le ajutau pe mândrele mele, dar se ajutau și pe ele. În prezent Iulia si Sonia cântă fără partitură câteva cântecele la flaut, cu partitură alte câteva și au făcut progrese mari și la mandolină acum că în sfârșit știu notele, știu să recunoască duratele, pauzele, etc.  So, toată lumea a avut de câștigat.

Sedința s-a încheiat într-o notă optimistă, am încercat să găsesc în modul de desfășurare ceva ce nu mi-a plăcut, dar zici că mi-au spălat ăștia creierul și totul mi se pare mai mult decât ok.

Am ajuns târziu acasă și  Sonia mi-a zis doar atât, când am intrat pe ușă:

-Buna, mami, ești nervoasă?

sursa foto

(Visited 387 times, 1 visits today)
Anka

Wow! Foarte interesantă întâlnirea! (eu continui să acumulez între timp informaţii despre şcoala Waldorf spre care ni se înclină tot mai mult balanţa:) ) Ştii cumva, la clasele mici, I-IV, tot aşa se petrec întâlnirile acestea? Copiii tot aşa învaţă instrumente, partituri, fac carnaval la istorie… etc? Pentru voi a fost “bruscă” trecerea de la sistemul clasic de învăţământ la acesta alternativ? Cum se simt fetele fără note? Mulţumesc şi mult succes şi mai departe!

nina

@Anka- Si la clasele mici se fac sedinte dar ei in afara de profesoarele de limbi straine n-au pe cine invita. 🙁
E saptamana asta carnaval in toata scoala, si cei mici au o tema, nu stiu exact sa-ti spun care, dar probabil ca Ioana va scrie dupa carnaval cate ceva pe noisidiabetul.ro Fetita ei e in clasa intai la Waldorf si poti afla si de la ea multe inforatii despre scoala, evident, cand are timp sa scrie. 😀
Fac si in clasele mici flaut, notiuni de baza in muzica, fac, fac. altfel cum ar fi stiut attea colegii fetelor?
Fetele se simt foarte bine fara note, dau la sfarsitul fieacrei epoci teste la care sunt notate cu niste punctaje, pentru a li se urmari evolutia pe parcurs, deci nu-s chiar de capul lor.

Ioana

@Anka&Nina
DA! Fetita mea e in clasa Ia si e foarte fericita. Am scris deja cite ceva pe blog la rubrica dedicata scolii (chiar daca nu scriu atit de des ca dna toane). Pina acum au avut Sarbatoarea Recoltei, Serbarea Lampoianelor, Prezentare la limbile straine Engleza si Germana, Serbarea de Craciun si asteptam cu maxim interes celelalte serbari (toate au tematica bine definita, explicatie, si toate sunt facuta in ideea comuniune om-natura).
De ce-mi place Waldorf:
-Copiii invata de placere si merg cu drag la scoala
-copiii invata 90% in clasa, acasa doar exerseaza prin tema ce au invatat la clasa
-procesul de invatare se bazeaza pe vazut, observat, tras concluzii, invatat (e mare lucru sa nu inveti ca papagalul)
-dimineata la venirea la scoala copii saluta invatatoarea dind mina (exact ca noi astia cei mari), spunind frumos si clar ”Buna dimineata” si musai uitindu-se ochi in ochii invatatoarei; baietii isi scot sepcile, caciulile… cind saluta
-pina acum nu am vazut cadru didactic nervos, toti vorbesc calm si frumos, chiar si la clasa in fiecare dimineata li se spune copiilor o poveste ce are legatura cu ce urmeaza sa invete, iar tonul folosit este SOAPTA =copiii stau cuminti de bunavoie si nesiliti de nimeni
si pot continua pina miine…
inainte de fiecare inceput de an scoala organizeaza o zi a portilor deschise in care noii parinti pot veni si vedea cum se desfasoara un curs la clasa 1, si alte mici parti de curs la clasele 2,3 si 3
hai ca nu scriu la mine pe blog si aici scrisei…. maiculita mama…

Anka

Ioana – mulţumesc şi eu tot aici (deocamdată), la dna toane, cum bine ai alintat-o 🙂 Căci aici, de la ‘mneaei m-am orientat spre Waldorf pentru fetele mele… Din ce citesc la voi, nu mai am răbdare, îmi vine s-o înscriu deja pe cea mare dintre fete la şcoala Waldorf pentru toamna 2011 (deşi va avea doar 6 ani şi 2-3 săptămâni atunci şi ne hotărâsem să înceapă şcoala la 7 ani…:)

nina

@Ioana- Multumim! 🙂

@Anka- nu te grabi, poti merge sa vezi liceul in vara cand e ziua portilor deschise si nu-i musai sa o inscrii atunci. Poti observa copiii de clasa I si sa-ti dai seama daca e fetitat ta prea mica sau nu. Succes!

Copilu

Mda, să fi învăţat şi eu clasele mici la o asemenea şcoală…era altceva
E bine că ai posibilităţi şi că există la tine în oraş un liceu aşa bun.
Eu stau la sat. În şcoala din sat, făceam matematica cu directorul. Când venea, când nu venea, şi pe deasupra nici multă matematică nu făceam. Rezultatul? Acum am numai 5-6 la matematică…

nina

@copilu- daca stii adunari, scaderi, tabla inmultirii si nu vrei sa te faci inginer sau ceva care sa necesite cunostinte avansate de matematica, e ok. Mai importanta mi se pare limba romana, desi mie la scoala mi-a placut matematica. 😀

Ioana

@Anka – cum bine spune dna. toane nu te grabi (desi si Aida mea tot 6 ani si ceva a avur in Sept 2010 cind am inceput scoala). Ideea e ca trebuie sa diseci bine problema: pentru cei ce sunt adeptii temelor multe si a volumului mare de materie
pe care trebuie sa o rumege copilul de clasa 1, scoala Waldorf poate parea chiar ciudata. Noi am stiut foarte bine ce vrem pentru Aida, eu aveam deja idee de ce inseamna sistemul asta ‘altfel’, care este oarecum asemanator scolilor internationale (British, American School…) DAR complet diferit de ce stim noi de la traditional. Mai multe o sa intelegi la ziua portilor deschise cind o sa vezi cum se desfasoara o zi de curs.

mircea

Bine-bine, da’ de fondu’ clasei nimic, nimic?
Cind ai zis ca au participat majoritatea profesorilor la mitingul cu parintii ma gindeam deja ca urmeaza ceva de genul: la domnul X de matematica, un milion, la doamna Y de romana un milion jumate (tu ai zis ca romana-i mai importanta ca matematica…), la doamna Z de muzica 500 de mii, hai va rog, mai cu talent, aloo, doamna din spate! Ati uitat suta de mii pentru creta, pai se poaaate?

nina

@Mircea- Nici vorba. Am dat la inceputul anului vreo 50 de lei de copil, dar asta pentru a nu fi nevoiti de fiecare data sa le luam blocuri de desen, tempera, pensule, lemn pentru sculptura, lana si andrele pentru lucru, etc. Acum tocmai ne-a spus diriga ca s-au incadrat in bani si a lasat cumva de inteles ca le vor ajunge pana la sfarsitul anului.
In 4 ani de scoala traditionala cu 2 copii complet imprastiati am cumparat cred 50 de cutii de tempera. Mi se pare excelent ca ele sa stea la scoala si sa nu le mai care astia mici in ghiozdane.

Anka

@Nina si Ioana: aşa voi face, vă mulţumesc mult pentru sugestie! Am să merg la zilele porţilor deschise şi ne vom decide atunci! Nu, nu suntem adepţii temelor multe, dipotrivă, dacă poate să prindă totul din clasă, prin observaţie, iar acasă doar să continue cu ceva studiu individual, ar fi super!

nina

@Maldita- am vazut de ieri, da n-am avut timp sa citesc. Am citit acum. 😀
@Anka- asa sa faci. EU zic sa dai un telefon la scoala sa intrebi cand va fi ziua respectiva, noi parca am fost prin aprilie. Parca. Ioana?!

» mamistie.ro

[…] rezolvate cu ei. Mai multe despre cum se desfășoară întâlnirile astea am scris eu anul trecut aici, acum aș vrea să vă povestesc despre cum a rezolvat doamna un episod foarte neplăcut petrecut […]

Cristina

Imi poate spune cineva, cum se desfasoara orele de curs la clasa aIX a?
In urma cu 8 ani, a fost tentata sa-mi inscriu baiatul in acest sistem dar pana in final am ales forma traditionala de invatamant.
Acum ca am vazut ce inseamna”traditional”, sunt tentata sa probam si Waldorf, mai ales ca are inclinatii umaniste si cu siguranta nu va alege sa faca ceva in viata cu matematica.

marcris

Intre timp am mai citit de pe site-ul lor ce este pe Cluj legat de Waldorf (dupa ce am pus aici o intrebare si mi-ati scris), au si o clasa de liceu, deci ca norocul exista continuitate daca incepem pe acest drum, desigur nu au garantat ca vor avea si peste 8 ani liceu. Totusi din ce deduc eu de pe site, exista o suma care se stabileste in momentul semnarii contractului, care nicidecum nu suna doar a 50 de roni dati la inceputul anului ci, cam lunar. Pana la urma care este realitatea? bani dati lunar dupa posibilitatile fiecaruia sau cam 50-100 roni de dat lunar. Eu chiar as dori sa dau copilul cand va fi sa fie in acest sistem din clasa I pana in clasa XII, dar nu cotizand lunar sute de lei.

popescu ion

Scolala Waldorf din Romania nu are nimic in comun cu cea din Germania.
Aici este o EXCROCHERIE MARE ! PROFESORI FOARTE SLAB PREGĂTIȚI CARE NU AU ÎN COMUN NIMIC CU ȘCOALA.
DACĂ VREI SĂ_ȚI DISTRUGI DEFINITIV COPILUL DĂ-L LA WALDORF !

liliana

minti cu nerusinare
este foarte adevarat,se incearca dar ministerul nu le da voie,dar este altceva decat scoala traditionala
scuze dar de ce esti asa frustrat?

tina

Noi suntem la gradi in Cluj si platim 120 de lei lunar donatie dar aceasta suma nu este obligatorie. Eu platesc cu drag pt.ca se justifica investitia banilor, cel putin la gradi sunt 3 educatoare(in loc de 2 la o grupa ) au un dormitor separat si un nr.maxim de 25 de copii. Nu fac cantitate ci calitate. Suntem f.multumiti si bucurosi ca avem un copil fericit care merege cu mult drag la gradi iar pentru a putea istitutia mentine aceste conditii copiilor este nevoie si de ajutorul parintilor.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.