Aș vrea…

Cum stăteam eu așa liniștită și savuram din plin ultimele zile de vacanță (da, am vacanță până pe 10 ianuarie, pentru că așa vreau eu 😀 ),  se găsește dojo să mă pună la muncă și mă lovește fix în moalele capului cu o leapșă grea. Anul ăsta chiar nu aveam de gând să-mi fac planuri legate de blogul ăsta, pentru că mă știți, sunt bună la planuri, dar am mari probleme în a mă ține de ele.

Am spus întotdeauna că am făcut blogul ăsta pentru că uit repede și vreau să găsesc aici peste ani părți din viața mea de care cu siguranță nu mi-aș fi adus aminte peste ani. Asta  mă motivează și azi să scriu, dar treburile s-au mai schimbat un pic între timp. Acum o să credeți că urmează placa aia cu: “de când am început blogul am cunoscut oameni noi și frumoși, văd altfel lucrurile din jurul meu și viața în general, bla, bla, bla…” .  Ei bine n-am s-o spun  , dar asta nu înseamnă că nu-i perfect adevarată.   😀

Înainte de a-mi dori ceva pentru 2011, am aruncat o privire în spate să văd cam ce s-a strâns aici în cei 2 ani și 5 luni de blogging:

 

 Hm, aș zice că nu-i rău, dar aș vrea în continuare:

  • să scriu cât mai des articole care să însemne ceva atât pentru mine cât și pentru voi ( da, trebuie să recunosc că nu scriu numai pentru mine ci și pentru voi;
  • să vă simt pe toți alături de mine și să stiu că mă pot baza pe voi la bine și la greu (mamă, cum a sunat asta);
  • să ajung să depășesc constant mirobolanta sumă de 1000 de cititori unici pe săptămână6y
  • să reușesc să mă văd mai des cu oamenii cunoscuți prin intermediul blogului si să  cunosc personal alte câteva persoane care-mi sunt deja dragi din online;
  • să pot să-mi cumpăr la sfârșit de an un laptop nou din banii câștigați din campaniile de pe toane.ro (asta nu-i o dorință ușor de îndeplinit pentru că vreau laptopul ăsta).

Cam astea ar fi, și dacă voi credeți că nu-mi doresc destul, înseamnă că n-ați trecut prin asta. 😀 Așa că mi-ar plăcea ca mulți dintre voi să pună mâna să scrie ce-și doresc de la blogul lor pe 2011 (asta dacă n-au făcut-o deja) și dau oficial leapșa mai departe către dan, coana zoitzica (care s-a cam lăsat pe tânjeală anul trecut 🙁 ) și Ada (care a scris frumos despre 2010, dar așteptăm planuri mai detaliate pentru 2011). Spor!

(Visited 49 times, 1 visits today)
Liviu

Sănătate multă ca să îţi duci la final planul. Ai un stil al tău. Cititorii tăi se simpt aici ca la bunica lor. Mereu primiţi bine şi cu “mâncare caldă”. Eu cel puţin aşa mă simpt citind aici. :)) Mult talent în continuare pentru a ne bucura zilele cu câte o postare ca la “bunica acasă”. 🙂

Copila blonda

Eu sunt convinsă că deja ai o mână bună de oameni, cititori ai blogului, pe care te poţi baza la bine şi la greu. Urmează să şi simţi asta. Să vezi atunci cum va suna postul ăla! :))

nina

@Liviu- Multumesc pentru cuvintele frumoase, pana si eu ma simt aici ca la bunica acasa. 🙂

@Copila Blonda- sper sa vad ca ma pot baza pe ei (voi) doar la bine si sa nu fim nevoiti sa trecem prin faza cu “la rau”. 🙂

Isolda

Eu iti doresc sincer sa ti se implineasca chiar mai mult de atat, chiar si dorintele cele ascunse ….pe care toti le avem dar pe care nu intotdeauna le marturisim !!!

S-apoi , nu stiu de ma numar si io printre aia dragi de-i pomenesti , da’ oricum ar fi eu-s decisa sa ma intalnesc cu tine intr-o zi .Iar eu de obicei chiar obtin ceea ce vreau asa ca ….ascunde-te bine 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.