fără toane

14.01.2031

ora 8.00 – Îmi parchez cu îndemânare EcoDacia între două BMW-uri vechi și nefuncționale (autoturismele pe bază de combustibili fosili fuseseră scoase din circulație încă de anul trecut), în parcarea subterană făcută pe vremea primarului Oprescu (credeți sau nu, Oprescu chiar a fost odată primar) în apropierea blocului în care Sonia s-a mutat de curând împreună cu soțul și bebelușul ei. Mă îndrept grăbită spre casa fetei mele, pe care n-am mai văzut-o de la Revelionul  petrecut, ca în fiecare an, la balul mascat organizat, în incinta Casei Poporului, de către popor. 

 O găsesc pregătită de drum, își ia “la revedere” de la soțul ei, care din păcate nu ne poate însoți în călătoria asta pentru că trebuie să rămână cu juniorul. 😉

9.00 – Taxiul ne lasă la capsulodrom, de unde urmează să plecăm într-un zbor scurt, de cca. 2 ore, către New York. De când cu capsulele astea, călătoriile nu numai că sunt mai scurte ca și durată, dar sunt și mai ieftine și mai confortabile. Bine, confortul este doar pentru persoanele trecute de 50 de ani. Acum fie vorba între noi, altfel faci un drum de două ore în picioare când ai 20 de ani.  Bătrânii își amintesc de trenurile de altă dată și de cum făceau naveta la sfârșit de săptămână pe toată perioada studiilor. Cum, nu vă mai amintiți de CFR? Hai mă ca sunt legendă, s-au desființat în 2013 și în locul lor circulă astăzi nert-urile de mare viteză. Ehe, ce vremuri..

10.00 – Suntem deja deasupra Atlanticului, stau rezemată în scaunul capitonat cu piele naturala violet produsă în fosta fabrică de încălțăminte Antilopa. E adevărat, culoarea asta te umple de energie și îți dă o senzație de putere și talent, încât cred că dacă formația din fața noastră, Vama cred că-i zice (niște moșnegi care încă s-ar fi ținut bine dacă nu exagerau cu bautura și sexul în tinerete, și care acum interpretează, ce-i drept fără cusur, serenada nr.11 în mi bemol major a lui Mozart) dacă formația, zic, s-ar opri din cântat, aș putea să continui fără probleme, interpretarea partiturilor, eu singura. Sonia nu era cu mine, ea călătorea cu tinerii într-un compartimet separat. A, la ei cânta Lady Gaga, o cântăreață extravagantă încă, și în mare vogă în anii ’10.  

11.00 – Aterizăm la New York, unde ne așteaptă Iulia și Sorin, sosiți cu o săptămână mai devreme, cu scopul de a pune la punct detaliile pentru diseară. Iulia arăta extaordinar (am știut de când era mică că va fi o frumusețe). Nici tatăl ei nu arată rău deloc.

13.00 – Luăm prânzul la “La Petite Maison”  împreună cu Angela, proprietara celebrei galerii de arta Sperone Westwater. A fost o reală plăcere s-o cunoaștem și s-a bucurat și ea să revadă atmosfera relaxată din vechile familii românești. Sonia, ca de obicei, n-a mâncat mai nimic, deși bucătarul francez Jean Piere Thomas a făcut tot posibilul să-i fie pe plac. Mâncarea.

15.00 – Noi fetele avem oră la salon pentru înfrumusețare. Este un fel de spa de pe vremea când eu aveam 35 de ani, dar mult mai sofisticat. Toate procedurile îți sunt aplicate fără ca tu să-ți dai seama, practic intri ușă, ești preluată de un fotoliu elegant, plimbată de-a lungul unor acvarii imense, pline cu specii de pești noi, și învăluite de plante exotice de un verde pe care dacă l-ar vedea scenografii din  avatar, s-ar sinucide.  La sfârșitul plimbării tu ești din cap până în picioare numai bună de pășit pe covorul roșu, pe care practic calci la ieșirea din salon. Totul n-a durat mai mult de 30 de minute, cu tot cu sedința de masaj.

17.00 – Ajungem la hotel și constatăm că ne-au sosit rochiile comandate acum două luni în China la o creatare de la care se îmbracă Selena Gomez și Miley Cyrus. Rochiile nu mai arată ca pe vremuri, ci aduc mai mult cu niște fulare imense înfășurate în jurul corpului, rămânând la aprecierea purtătoarei cât de tare strânge în anumite zone. Suntem încântate.

19.00 – Ajungem cu toții la Galeria de arta Sperone Westwater unde într-un decor impresionant are loc vernisajul expoziției de Chipuri de femei nipone cu care Iulia cucerise deja Europa. Lucrările le făcuse de-a lungul celor 5 ani petrecuți în Japonia alături de noi, pe vremea când eu eram atașat cultural pe probleme media online la Ambasada României din Tokyo. Eram toți foarte încântați de reușita ei, dar cel mai mult parcă se bucura Sonia. La îndemnul ei se apucase Iulia de proiectul acesta și acum era foarte mândră de reușita surorii sale. În momente ca ăsta nu mi-e dor deloc de vremea când se certau cât era ziua de lungă pe te miri ce lucru banal.

ora 23.oo – Mergem la culcare, încheind cu un toast una dintre cele mai frumoase zile din viața noastră.

P.S. Paharele le aveam pline cu apă pentru ca orice alt fel de băutura (alcoolică sau nu) a fost interzisă pe planetă începând cu anul 2020.  Existau câțiva miliardari excentrici care mergeau de două ori pe an în cârciumile de pe Marte, dar susțineau că ăia nu știu ce-i aia pălincă.

P.P.S. Am programat acest post la publicare și pentru dimineața zilei de 14. 01. 2031. 😀