Cum era și firesc, Moșul nu ne-a lăsat numai cadouri, ci și o mulțime de facturi. Dar așa cum ne place să beneficiem de servicii, tot așa ar fi corect din partea noastră să ne achităm de obligații. De obicei nu prea citesc detaliile din facturi, mă ocup doar să le plătesc, dar de data asta chiar mi-a sărit în ochi o chestie:
Desigur, cei de la Vodafone vor găsi o explicație pentru așa o prostie scrisă în factură (adică mă vor convinge să plătesc, că asta e de fapt o reducere pe care am avut-o o perioadă și pe care acum trebuie s-o achit, cu alte cuvinte n-am avut nicio reducere, pentru un serviciu pe care eu de fapt nu l-am vrut, dar mi l-au dat ei ca e gratuit, fără să precizeze că de fapt voi plăti eu gratuitatea astea cândva.)
V-am pierdut așa-i? Exact așa mă simțeam eu aseară când cineva de la relații cu clienții îmi explica doct că reducerea este de fapt o taxă. Mă poate face cineva să înțeleg ce-i cu reducerea asta și, mai ales, de ce se adună ea la restul serviciilor????
Nu am inteles mare lucru da va cred.
@Liviu- da, asa i-am zis si eu aleia de la vodafone aseara. 😀
Pai, vezi, in factura e undeva trecut “reduceri….11.97lei” cu plus. Pe vremea mea reducerea era cu minus, adica nu se adauga, ci se scadea. 🙁
Nu am observat. Cum sa zic, cuvintele reducere si oferta sunt pentru reclame un fel de meta-taguri pentru blog.
ps: mult noroc la “extragerea” pntru calendar. Eu m-am inscris pentru luna mai, nu cred ca am sanse mari dar merita sa incer.
asta-i a doua factura de la ei pe clientul “nina costea”, dupa cum observ eu acolo.
din experienta proprie, o sa mai primesti cel putin 2 facturi din care nu o sa intelegi nimic, o sa te enervezi MAXIM, o sa vrei sa reziliezi contractul pentru nesimtirea lor si o sa afli cu stupoare ca, daca ai luat telefon, acesta costa mult mai mult decat la liber, si atunci te resemnezi sau suni la 0800.080.999- protectia consumatorului.
@Liviu- pai sa le puna in reclame nu la mine in factura. 😀 Multumesc pentru urarea cu calendarul, toti avem sanse egale. Cred. 😀
@Coana zoitzica- asta-i a treia factura, primele au fost in jur de 70-80 lei, dar pentru ca am platit o garantie la incheierea abonamentului mi-au achitat din ea primele doua facturi, din a doua mi-a mai venit de plata doar 10 lei. Zici ca mai dureaza bataia asta de joc, ha?
Felicitari pentru luna din calendar, am spus eu sa ai incredere in tine nu? :))