Month: December 2010

Maşina de spălat vase

Dacă mă întrebai în urmă cu câteva săptămâni dacă mi-aş lua vreodată maşină de spălat vase, aş fi răspuns cu un “nu” hotărât. Mi se părea că e maximum de snobism să ai în casă o maşină de spălat vase, când tu abia dacă îţi poţi umple frigiderul cu mâncare de doua ori pe lună. Ştiam şi că sunt foarte scumpe, ceva în jur de 1000 euro.  Plus că ocupă spaţiu, consumă curent, ce mai, nu-i vedeam utilitatea. Nu mă înţelegeţi greşit, mă gândeam doar că sunt făcute pentru baruri, restaurante, chestii unde într-adevăr e mult de spălat, dar acasă…

Au intervenit apoi două aspecte:

1. Ne trebuie bucătărie nouă şi în ultimul timp ne-am tot uitat peste fel şi fel de schiţe, cataloage, site-uri, etc.

Continue reading Maşina de spălat vase

Stupid people

Știu că e vechi, înțeleg că l-ați mai văzut, dar e marți seara și mă gândesc că și voi ați avut o zi grea, așa că, să ne creștem un pic moralul văzând că alții, unii dintre ei chiar ai spune că-s oameni respectabili, îs mult, mult mai proști puțin pregatiți decât noi. Știți, era odată o vorbă: “Îmi crește inima, frate, când văd pe unul mai prost ca mine.”  Enjoy:

Îmi caut ţinută pentru revelion

De câţiva ani buni, adică mai mereu, petrec revelionul acasă. Cu prieteni, cu rude sau singuri, doar noi, familia, aşa s-au aranjat lucrurile de cele mai multe ori. Nici anul ăsta nu face excepţie, asta dacă nu cumva vom primi, aşa, o invitaţie extraordinară în timpul scurt care mai e până la sfârşitul anului.

No, acum că am stabilit locaţia, adică living-ul personal cum spuneam, am o dilemă de care mă lovesc an de an. Cu ce naiba să mă îmbrac în noaptea dintre ani dacă stau acasă? Tradiţia spune că trebuie să te prindă anul nou îmbrăcat frumos, parfumat, cu chef de viaţă şi ceva bani în buzunar, dar ce înseamnă frumosul ăsta dacă stai acasă şi, mai mult, n-ai nici musafiri?

Am încercat în fiecare an să împac şi capra şi varza, adică să fiu îmbrăcată şi frumos, dar şi comod, uneori mi-a reuşit, alteori nu. Plus că de multe ori mă îmbrăcam prea comod ( treningul cu ştrasuri, pentru cunoscatori 😀 ) şi după miezul nopţii veneau prieteni care ne luau cu ei la alte petreceri şi era groaznic să stau să mă gândesc cu ce să ma  îmbrac fix în noaptea cu pricina.  Aşa că acum mi-am propus să mă decid din timp, treningul cu pricina l-am dat într-un moment de maximă luciditate, aşa că iese din discuţie, so, cu ce ma îmbrac? Accept orice fel de sfat. Asta nu înseamnă că-l şi pun în practică, dar cine ştie ce idei aveţi voi şi eu mă complac în ignoranţa mea.

Continue reading Îmi caut ţinută pentru revelion

Tati, tati, uite săniuţa

Deşi săptămâna trecută mă plângeam că-i o corvoadă să merg la cumpărături, vineri, aproape de ora închiderii, eram la supermarket. Am ales ora aia pentru că mă gândeam că-i mai liber, şi am avut dreptate, când am ieşit din magazin mai erau în parcare doar maşina noastră şi încă doua-trei maşini care presupun că erau ale angajaţilor.

În periplul nostru târziu am zăbovit câteva minute bune la raionul jucării, în încercarea de a găsi ceva cadouri drăguţe pentru doi copii frumoşi, dragi, cuminţi şi deştepţi. Nu ai noştri. 😀

La raftul cu jucării pentru băieţi era gălăgie mare.  O familie numeroasă, adică mama , tata, un unchi, bunica şi bunicul plus prichindelul care era şi subiectul dezbaterii:

Continue reading Tati, tati, uite săniuţa

Dăruieşte, pentru că poţi

Există oameni care se simt excelent atunci când pot să-i ajute pe ceilalţi şi o fac de câte ori au ocazia. Din fericire pentru mine cunosc mulţi asemenea oameni, şi mai mult decât atât, am convingerea că şi  fetiţele mele sunt de aceiaşi factură. 

 LiaLia e un astfel de om, care acum ne roagă să o ajutăm. Nu pe ea personal, deşi sunt sigură că ajutorul pe care noi îl putem oferi câtorva familii cu mari greutăţi, ea îl va considera un ajutor dat ei direct. Da, există astfel de oameni care deşi nu câştigă nimic, câştigă enorm. Respect. Stimă. Iubire. Da, Lia, ai tot respectul, stima ţi iubirea mea, şi-s sigură că nu numai a mea.

Am hotărât împreună cu familia (bine, pe Sorin nu l-am întrebat, dar el sigur e  de acord. 😀 ) s-o ajutăm şi noi atât cât putem din când în când pe doamna Cornelia Moldovan, care are 4 fete cucuiete, toate mai mici decât Iulia şi Sonia. Ceea ce e perfect pentru că nu vreţi să ştiţi câte hainuţe ne rămân nouă mici. Şi aproape noi. Sonia şi-a golit şifonierul şi-mi spune să le dau pe toate că pe ea nu o mai încape nimic. 😀

Continue reading Dăruieşte, pentru că poţi

Prietenii din copilărie

Zilele trecute mi-am făcut ordine în fotografii. Nu, nu în folderele cu fotografii. Vorbesc de albume. Vorbesc de pagini cu fotografii lipite, de poze cu însemnări pe spate.  Cele mai multe în alb şi negru, tipărite pe o hârtie de foarte bună calitate, tăiate zimţat pe margine. Câtă migală…

Dintre ele îmi atrage atenţia, de data asta, una cu mulţi copii, toţi îmbracaţi în uniforme de gimnaziu. Vara.  1987. Târgovişte. În faţa cancelariei Şcolii Generale nr. 10. Vreo 30 de copii şi câţiva profesori. Zâmbeau. Toţi.

Pe al doilea rând, a treia de la stânga zâmbeam eu. Bine, era mai mult un rictus, pentru că oamenii ăia din poză erau a doua mea familie şi urma să ne despărţim în câteva zile. 🙁

Continue reading Prietenii din copilărie

Plăcerea de a merge la cumpărături

Sau nu. Ştim cu toţii că urmează cea mai nebună perioadă din an în privinţa cumpărăturilor. Ei bine, chiar acum mie mi se întâmplă ceva grav. Nu îmi mai place să merg la cumpărături. Pam. Pam.

Se întâmplă adesea în ultimul timp să rămânem fără diverse alimente, oarecum de bază în casa omului, cum ar fi brânză, ouă, lapte, uneori chiar apă, iar pe mine nu mă trage inima să merg să le cumpăr. De unde în urmă cu câţiva ani abia aşteptam să vină ziua în care mergeam la cumpărături şi niciodată dar absolut niciodată nu respectam lista cu care plecăm de acasă, acum trag cât pot de mult de timp până să-mi iau inima în dinţi si să intru în magazin.

Nu-i vorbă, că nici acum nu respect lista şi tot timpul bugetul pe care-l stabilesc acasă, se dublează la faţa locului , dar nu mai am plăcerea aia de a cumpăra, de a găsi cel mai bun ulei de măsline la reduceri sau de a lua trei feluri de cereale pentru că nu mă puteam hotărî acolo care din ele mă slăbeşte mai repede. 😀

Continue reading Plăcerea de a merge la cumpărături

Că tot ne plângem de timp

 

Textul de mai jos nu-mi aparţine, l-am primit pe mail şi cred că-i una din poveştile alea din care noi, oamenii mari, trebuie să învăţăm câte ceva:

Cu voce timida si cu ochii plini de asteptare, micutul il priveste pe tatal sau si intreaba:
– Taticule, cat castigi pe ora?
Tatal, preocupat si cu un zambet sever, raspunde:
– Fiule, aceste lucruri nu te privesc pe tine.

 Nu ma mai deranja, te rog!
Copilul insista:
– Dar, taticule, spune-mi cat castigi pe ora?!
Reactia tatalui, la fel de severa, dar totusi, ca sa fie lasat in pace, raspunde:
– Cinci dolari.
Atunci copilul il intreaba:
– Tata, poti sa-mi dai doi dolari, te rog?
La aceasta intrebare, tatal se supara si cu multa bruschete ii spune:
– Acesta este motivul pentru care ai vrut sa stii cat castig pe ora?

Continue reading Că tot ne plângem de timp

Moş Crăciun suntem noi

Încă de anul trecut le-am zis fetelor cum stă treaba cu Moş Nicolae şi cu Moş Crăciun. Că-i totul o legendă şi că de fapt cadourile sunt cumpărate de mama şi de tata, ambalate frumos şi puse lângă cizmuliţe sau sub brad, pentru ca cei mici să se bucure.

Bineînţeles că nu m-au crezut. Era şi greu să mă creadă pe mine când peste tot e plin de Moşi Crăciuni. Dar un sâmbure de îndoială tot am reuşit să le strecor. 😀 Veţi spune că-s o mama rea. Poate. Însă copilele au 11 ani şi după ce toată copilăria (până la punctul ăsta) au crezut, ba chiar l-au întâlnit de câteva ori pe Mos, am considerat eu că-i corect ca acum să afle adevărul. Odată şi odată tot l-ar fi aflat. Plus că,  mi-ar plăcea mult să merg cu ele la cumpărat cadouri. Adică să ne împărţim cumva, eu cu una, Sorin cu una, şi sa ne cumpărăm unii altora cadouri. S-ar păstra surpriza dar n-ar mai fi vorba de minciuni.

Aseara a fost sper ultima dată când am cumpărat cadourile de Moş Nicolae doar eu cu tati. Sper ca pentru Crăciun sa facem perechi şi să iasă frumos.

Continue reading Moş Crăciun suntem noi

M-am hotărât să port inel

Fetele au dragostea oarbă, cum oarbă este întâia fugă a mânjilor. Şi cum din această primă avântare a inimii poţi risipi totul sau poţi zdruncina pentru totdeauna stâlpii iubirilor viitoare, trebuie să ne tratăm iubirile cu mare grijă, astfel încât odată terminate, căci da, şi  iubirile se termină, să nu rămână în urma lor ruini pe care nu se mai poate clădi nimic.

Pentru ca fetele să aibă un ajutor în sensul acesta, a aparut contracepţia. În ultimul timp metodele de contracepţie sunt din ce în ce mai ingenioase, iar eu, deşi recunosc că nu eram la curent cu ultimele noutăţi, după ce m-aţi tocat mărunt la cap cu puterile miraculoase ale micuţului inel  contraceptiv,  m-am documentat şi vă pot vorbi acum despre acest subiect, aproape ca un om mare. 😀

Am aflat că inelul acesta mic de 5.4mm, Nuvaring, locuieşte cu voia noastră în vagin trei săptămâni din lună, stă acolo într-o poziţie comodă şi pentru noi şi pentru el, se introduce la fel de uşor ca un tampon şi îşi face treaba cu o eficacitate de 99%, iar dacă ţi-e frică să nu cumva să ajungă în alte părţi ale corpului tău, ei bine, află că cervixul are mai puţin de 1mm diametrul, deci deschiderea e mult prea mică pentru a lăsa inelul să treacă.

Continue reading M-am hotărât să port inel