Cum era și firesc, Moșul nu ne-a lăsat numai cadouri, ci și o mulțime de facturi. Dar așa cum ne place să beneficiem de servicii, tot așa ar fi corect din partea noastră să ne achităm de obligații. De obicei nu prea citesc detaliile din facturi, mă ocup doar să le plătesc, dar de data asta chiar mi-a sărit în ochi o chestie:
Desigur, cei de la Vodafone vor găsi o explicație pentru așa o prostie scrisă în factură (adică mă vor convinge să plătesc, că asta e de fapt o reducere pe care am avut-o o perioadă și pe care acum trebuie s-o achit, cu alte cuvinte n-am avut nicio reducere, pentru un serviciu pe care eu de fapt nu l-am vrut, dar mi l-au dat ei ca e gratuit, fără să precizeze că de fapt voi plăti eu gratuitatea astea cândva.)