Sau nu. Ştim cu toţii că urmează cea mai nebună perioadă din an în privinţa cumpărăturilor. Ei bine, chiar acum mie mi se întâmplă ceva grav. Nu îmi mai place să merg la cumpărături. Pam. Pam.
Se întâmplă adesea în ultimul timp să rămânem fără diverse alimente, oarecum de bază în casa omului, cum ar fi brânză, ouă, lapte, uneori chiar apă, iar pe mine nu mă trage inima să merg să le cumpăr. De unde în urmă cu câţiva ani abia aşteptam să vină ziua în care mergeam la cumpărături şi niciodată dar absolut niciodată nu respectam lista cu care plecăm de acasă, acum trag cât pot de mult de timp până să-mi iau inima în dinţi si să intru în magazin.
Nu-i vorbă, că nici acum nu respect lista şi tot timpul bugetul pe care-l stabilesc acasă, se dublează la faţa locului , dar nu mai am plăcerea aia de a cumpăra, de a găsi cel mai bun ulei de măsline la reduceri sau de a lua trei feluri de cereale pentru că nu mă puteam hotărî acolo care din ele mă slăbeşte mai repede. 😀